O postare făcută de un jurnalist din Piatra-Neamț despre schimbarea regimului de parcare de la Mall Shopping City Piatra‑Neamț a încins serios Facebook-ul local: peste 500 de interacțiuni în aproximativ 22 de ore, sute de comentarii, nervi mulți și puține explicații așezate.

Din toată această avalanșă se desprind câteva tipare clare de reacție.

„E proprietate privată. Nu-ți convine, nu parchezi.”

Cea mai numeroasă tabără. Argumentul e simplu: parcarea e pe teren privat, proprietarul decide regulile, iar ani la rând a fost folosită ca parcare de reședință mascată.
„Este proprietate privată, poate pune bariere și taxă. Nu îți convine, nu parchezi.”
„Terenul e cumpărat, nu e spațiu public.”
„Parcarea nu e pentru vecini, e pentru clienți.”
„Ani de zile și-au depozitat unii mașinile acolo.”
„După bariere, ce să vezi, sunt locuri.”

Mocăngeală și „mentalitatea de pomană”

Discursul devine mai dur. Plata parcării e pusă egal cu civilizația, iar nemulțumirea cu o meteahnă românească.
„Românul e învățat la moca, gratis, de pomană.”
„Ai mașină, plătești.”
„Mentalitate de proletar.”
„Parcarea nu e un drept, e un serviciu.”
„Plătesc dublu numai să nu mai văd mocangii.”

„Jaf, nesimțire, boicot!”

În cealaltă tabără, taxarea e văzută ca abuz. Soluția: boicotul.
„Jaf și nesimțire la drumul mare.”
„După ce faci cumpărături, mai plătești și parcare?”
„Să fie gol o săptămână și se rezolvă.”
„Nu mai călcați pe acolo.”
„Ne jupoaie la tot pasul.”

Cazul cinema: „plătești și dacă vii la film”

Aici apare o nemulțumire concretă, nu doar emoție.
„Mergi 3 ore la film și plătești 15 lei.”
„Film, suc, mers prin mall – sari de două ore fără să vrei.”
„La filmele lungi e imposibil să te încadrezi.”
„Vii mai devreme, pleci mai târziu, automat plătești.”

Dincolo de ironii, realitatea e simplă: la un film de minimum 90 de minute, cu tot traseul – intrare în mall, bilete, suc, film, ieșire – pragul de două ore se depășește ușor, fără niciun abuz. O parte dintre clienții reali ajung inevitabil la taxare.

„Primăria e de vină / sunt interese”

O altă direcție mută discuția spre conspirații.
„Primăria e complice.”
„Protejează multinaționalele.”
„Aici nu e vorba de parcare, e vorba de șmenuri.”
În realitate, regimul parcării ține de o proprietate privată, nu de Primărie.

Vocea mai rară a bunului-simț

Există și comentarii care caută soluții.
„Abonament de noapte ar fi fost o variantă.”
„Primele ore gratuite, dar clar explicat.”
„Problema e lipsa de informații.”
„Regulile trebuiau comunicate mai bine.”

Probleme reale

Dincolo de polemici, implementarea noului sistem are probleme reale. Semnalizarea de la intrare e mică și ușor de ratat. Au fost șoferi care spun că automatului nu le-a dat tichet, probabil pentru că au intrat prea aproape de mașina din față. La ieșire, citirea numerelor mai dă rateuri, iar agentul ajunge să dirijeze: „mai în față”, „mai în spate”. Lipsesc afișe mari care să arate poziția corectă a mașinii. În unele cazuri, deblocarea a durat 15–20 de minute, cu trafic blocat și nervi pe măsură. A existat inclusiv situația în care o mașină a stat sub două ore, dar sistemul „nu găsea” momentul intrării.

Cum e la alţii?

Comparativ cu alte mall-uri din România sau din Europa, modelul nu e o excepție. Parcarea gratuită e aproape peste tot limitată, iar apoi se plătește. Diferența o face claritatea: reguli afișate mare, sisteme care funcționează previzibil, explicații din timp.
Există de asemenea, şi în România şi în străinătate, şi malluri unde dincolo de durata maximă, cei care au mers la cinema la filme mai lungi au un bonus suplimentar la parcare.
Nu e regulă generală, în alte oraşe sau ţări dar e aplicată destul de frecvent…

Şoferi pomanagii de profesie

Toată această explozie de nervi are însă o cauză mai veche: șoferii pomanagii de serviciu, obișnuiți să parcheze gratis oriunde au treabă sau când fac neveta între cafenele sau terase…
Chiar și când există parcări cu taxă la 50-100–200 de metri, preferă trotuarul, colțul străzii sau parcările de reședință plătite de alții. De multe ori, fără măcar un număr de telefon în parbriz.

Situația devine absurdă mai ales pe străzile cu sens unic, o singură bandă, unde locurile sunt închiriate. Tu plătești abonament, dar găsești locul ocupat de un „descurcăreț”. Ce faci? Dai ture prin oraș sau blochezi strada. Iar intervenția firmei Parcking nu rezolvă rapid problema celui corect: roata se blochează, dar tu tot nu intri pe locul tău până nu apare vinovatul, sună, se întorc agenții și se face deblocarea.

De ani buni există în regulament și varianta ridicării mașinilor parcate ilegal, dar nu se aplică. Nu există autospecială, iar peste toate planează o toleranță administrativă: să nu supărăm cetățenii, că sunt și votanți. Experiența altor orașe e clară: după primele zeci de mașini ridicate, disciplina crește brusc.

Aici este vina reală a Primăriei. Nu conspirațiile invocate online, ci faptul că, ani la rând, prin regulamente blânde și controale moi ale Parcking și Poliției Locale, a tolerat o debandadă în parcări. Au câștigat cei mai necivilizați, au pierdut cei care plătesc și respectă regulile.

În acest context, parcarea mall-ului nu e cauza, ci simptomul. Un oraș obișnuit prea mult cu „merge și așa” (sau unii oameni din acel oraş) reacționează nervos când cineva pune bariere și reguli.
Problema nu e taxa în sine, ci lipsa de ordine, ani de zile, pe toate celelalte străzi.
Da, au fost lucrări pe unele străzi (de asfaltare, de schimbare a ţevilor de apă), a fost un deranj inerent şi poate şi de aceea autorităţile au fost mai blânde. Dar, mai mereu, în spate a fost şi componenta de calcul electoral. „Să nu-i supărăm pe oameni, că vin alegerile!”…

Daniel VINCA
sursa foto / facebook, Ionuţ Corfu