Bătăuş băgat la zdup

Un tânăr de 22 de ani din Bicaz a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi bătut, împreună cu trei minori de 16 ani, un tânăr de 20 de ani, chiar în centrul orașului Bicaz. Victima a ajuns de urgență la spital.

Potrivit IPJ Neamț, apelul la 112 a fost făcut chiar de sora victimei: „În noaptea de 16 noiembrie a.c., ora 01:30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Bicaz și cei ai Secției de Poliție Rurală Bicaz au fost sesizați telefonic, de către o tânără de 18 ani, cu privire la faptul că fratele său, în vârstă de 20 de ani, ar fi fost lovit de mai multe persoane, pe când se afla în centrul orașului Bicaz.”

Tânărul agresat a fost transportat de urgență la o unitate medicală, „în vederea acordării de îngrijiri de specialitate”, au mai precizat polițiștii.

În urma investigațiilor, au fost identificați presupuşii agresori: „un tânăr de 22 de ani și 3 minori cu vârste de 16 ani, toți din Bicaz”.

Față de cei patru se continuă cercetările pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, iar pentru tânărul de 22 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind escortat și introdus în CRAP Neamț.

T.R.