Volumul de muncă al polițiștilor din Roman rămâne uriaș: în primele nouă luni ale anului 2025, au fost înregistrate 336 de dosare penale noi, pe lângă cele 1.493 aflate deja în lucru, potrivit datelor furnizate de Poliția Neamț.
Aceste cifre reflectă nu doar complexitatea activității din zona Romanului, ci și presiunea uriașă pusă pe polițiștii care gestionează un teritoriu întins — municipiul și 28 de comune arondate. În acest areal, Poliția Municipiului Roman are atribuții directe în oraș și coordonează, prin birourile de judiciar, cercetare penală, rutier și ordine publică, activitatea secțiilor și posturilor de poliție comunale.
Pe fondul acestor anchete și acțiuni, se derulează permanent o „operațiune de curățare” a traficului rutier și urban, prin care sunt scoși din circulație șoferii care încalcă legea, iar persoanele implicate în fapte grave sunt trimise în fața procurorilor. Autoritățile spun că prioritatea rămâne menținerea siguranței publice și combaterea infracționalității din mediul urban și rural.
Analiza a fost prezentată în cadrul raportului Poliției Municipiului Roman pentru primele 9 luni din 2025, de către comisarul Vasile Marian Morariu, adjunctul Poliției Roman.
S.T.
Distribuie acest articol:
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă) Facebook
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă) WhatsApp
- Dă clic pentru a partaja pe X(Se deschide într-o fereastră nouă) X
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă) LinkedIn
- Dă clic pentru a partaja pe Pinterest(Se deschide într-o fereastră nouă) Pinterest
- Dă clic pentru a partaja pe Tumblr(Se deschide într-o fereastră nouă) Tumblr
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă) Telegram
- Dă clic pentru a imprima(Se deschide într-o fereastră nouă) Imprimare




