Percheziţie într-un dosar de evaziune fiscală la Neamţ, în cadrul operaţiunii „JUPITER”

Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul IPJ Neamţ au efectuat, luni, 3 noiembrie 2025, o percheziţie domiciliară într-un dosar penal ce vizează infracţiuni de evaziune fiscală.

Acţiunea s-a desfăşurat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție şi a Inspectoratului General al Poliţiei Române, în cadrul operaţiunii „JUPITER”, o amplă acţiune la nivel naţional.

Potrivit comunicatului IPJ Neamţ, poliţiştii au acţionat sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamţ, iar în urma percheziţiei au fost ridicate bunuri şi înscrisuri cu valoare probatorie, în vederea continuării cercetărilor.

Din verificări a rezultat că, în perioada 2022–2023, reprezentantul legal al unei societăţi comerciale din judeţul Neamţ s-ar fi sustras de la plata obligaţiilor fiscale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat de aproximativ 119.000 de lei. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.


Context naţional: două zile de descinderi în peste 280 de locaţii

Operaţiunea „JUPITER” este una dintre cele mai ample acţiuni coordonate în ultimele luni de Parchetul General şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, vizând mai multe tipuri de infracţiuni economice.

🔹 Luni, 3 noiembrie, în prima zi a operaţiunii, s-au desfăşurat 78 de percheziţii în mai multe judeţe ale ţării, în dosare privind contrabandă, furt, braconaj şi evaziune fiscală, fiind implicate structuri din toate inspectoratele teritoriale.

🔹 Marţi, 4 noiembrie, acţiunea a continuat cu 211 percheziţii domiciliare şi 68 de mandate de aducere în cadrul a 42 de acţiuni operative, vizând un spectru extins de infracţiuni: evaziune fiscală, delapidare, contrabandă, fals în înscrisuri, abuz în serviciu şi infracţiuni silvice.

Prejudiciul total estimat doar pentru ziua de marţi depăşeşte 16 milioane de lei, la care se adaugă sume confiscate în euro şi dolari, potrivit datelor comunicate de IGPR şi Parchetul General.

V.N.