În România de azi, ura a devenit o formă de identitate. Nu mai e doar o emoție, ci o virtute revendicată public, un semn de apartenență la o tabără. În locul dialogului, se ridică ziduri; în locul rațiunii, se afirmă cu glas tare dreptul de a disprețui. Așa s-a născut ceea ce putem numi — fără exagerare — legitimitatea urii.

Pe scena publică se înfruntă două tabere simbolice, botezate ironic de adversari: Rinocerii și Bananele în blugi. Niciuna nu și-a ales singură numele; ambele provin din batjocura celeilalte. Rinocerii – cei percepuți ca rigizi, greoi, atașați de forța brută a loialității oarbe. Bananele în blugi – simbol al unei tabere care se crede tânără, modernă, „luminoasă”, dar care și-a pierdut măsura prin agresivitate de idei duse la absolut. Fiecare râde de celălalt și se vede pe sine ca salvator.

De la simple glume și etichete s-a ajuns la un climat de excludere morală. Fiecare tabără își glorifică propria cauză ca pe o religie a binelui, iar orice poziție diferită devine un păcat. Cuvintele nu mai sunt argumente, ci gloanțe retorice. Politicienii au învățat că ura mobilizează mai bine decât speranța. Rețelele sociale au transformat sarcasmul (de multe ori, nici acesta prea reuşit ca realizare literară) în armă, iar aroganța a devenit dovada apartenenței la „buni”.

Dar în spatele acestor lozinci, ceva mult mai grav se întâmplă: dispare rațiunea. Când fiecare se crede deținătorul adevărului absolut, nu mai există spațiu pentru dialog. Iar când ura e trăită ca datorie morală, violența devine doar o chestiune de timp. Deja apar primele cazuri în care injuriile se transformă în pumni, iar disprețul ideologic în agresiune fizică.

Friedrich Niemöller avertiza: „Când au venit să-i ia pe ceilalți, eu am tăcut. Când au venit să mă ia pe mine, nu mai era nimeni care să-mi ia apărarea.”
Astăzi, fiecare tabără pare convinsă că nu va fi niciodată „celălalt”. Dar istoria are o memorie crudă: ura, odată eliberată, nu mai ține cont de loialități.

Poate că e timpul să ne întrebăm nu cine are dreptate, ci cine mai are răbdarea de a asculta. Până nu se ajunge ca Rinocerii și Babanele în blugi să nu mai fie doar porecle satirice, ci primele etichete dintr-un conflict fizic pe bune.

Când războaiele de etichete devin strategie politică, cetățenii rămân fără soluții, iar cei care întrețin ura își consolidează liniștiți puterea și accesul la resurse.

Daniel VINCA