Polițist din Neamț, reținut pentru șpagă de 30.000 euro pentru rezolvarea a două dosare penale

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Bacău au anunțat, printr-un comunicat oficial, reținerea pentru 24 de ore a lui Vieru Sergiu Vasile, agent de poliție în cadrul Secției de Poliție Crăcăoani – I.P.J. Neamț. Acesta este acuzat de comiterea a două infracțiuni de trafic de influență, în formă continuată.

DNA precizează că reținerea a fost dispusă „începând cu data de 25 septembrie 2025, față de suspectul Vieru Sergiu Vasile, agent de poliție în cadrul Secției de Poliție Crăcăoani – I.P.J. Neamț”.

Potrivit procurorilor, totul ar fi început în primăvara acestui an. „La data de 07 martie 2025, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, agentul de poliție Vieru Sergiu Vasile a depistat o persoană conducând un autovehicul pe drumurile publice de pe raza loc. Bălțătești, jud. Neamț, fără a deține permis de conducere”, se arată în comunicat.

Ulterior, polițistul ar fi încercat să profite de situație. „Suspectul i-ar fi pretins numitului C.C. (concubinul persoanei cercetate pentru conducere fără permis) suma totală de aproximativ 15.000 de euro, pentru a-și exercita pretinsa influență asupra organului de cercetare penală ce instrumenta cauza respectivă, dar și asupra procurorului de caz și a superiorului acestuia”, susține DNA. În schimb, agentul ar fi promis „că va asigura soluționarea cauzei fără trimiterea în judecată a făptuitoarei”.

În două rânduri, polițistul ar fi primit de la C.C. bani – „sumele de 25.000 de lei, respectiv 40.000 de lei”.

Cazul nu s-a oprit aici. „La data de 24.09.2025, în contextul în care numitul C.C. dobândise calitatea de inculpat în cadrul unui dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț, suspectul i-ar fi pretins acestuia suma de 15.000 de euro, în vederea exercitării influenței asupra organului de urmărire penală”, mai spun procurorii. Polițistul ar fi garantat că inculpatul nu va fi arestat și că va obține o soluție favorabilă.

Flagrantul a avut loc o zi mai târziu. „La data de 25.09.2025, cu prilejul unei întâlniri derulate pe raza orașului Târgu Neamț, persoana în cauză ar fi remis agentului de poliție Vieru Sergiu Vasile sumele de 9.000 de euro și 5.200 de lire sterline (în total echivalentul a aproximativ 14.950 euro), moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”, menționează DNA.

Comunicatul reamintește că „efectuarea în continuare a urmăririi penale este o etapă a procesului penal, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

Probabil că DNA îl va duce în fața instanței cu propunerea de arestare preventivă.
IPJ Neamț nu a transmis până acum niciun comunicat oficial, dar este de așteptat să ia măsurile specifice, în funcție și de ceea ce va dispune instanța în privința măsurile preventive…

D.V.