Cardinalul Lucian Mureşan, liderul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, a trecut la cele veșnice joi, la vârsta de 94 de ani. Puţin cunoscut publicului larg, destinul său a fost marcat de un episod dramatic consumat chiar în judeţul Neamţ: în anii ’50, tânărul militar Mureşan a fost transferat ca indezirabil la Bicaz, unde a muncit în detaşamentele de la construcţia marii Hidrocentrale. O formă de muncă forţată, rezervată celor consideraţi „nesiguri” de regimul comunist, în fapt o verigă a represiunii exercitate asupra Bisericii Greco-Catolice.
Pentru cei trimişi acolo, şantierul Bicazului a însemnat muncă istovitoare şi viaţă la limita supravieţuirii. Coloniile de muncă erau împrejmuite cu sârmă ghimpată şi păzite de soldaţi, barăcile erau supraaglomerate, fără igienă sau hrană suficientă, apa potabilă era adesea contaminată. Munca se făcea manual, cu unelte rudimentare, la înălţime sau în cariere instabile, iar accidentele – căderi, prăbuşiri, epuizare – erau frecvente, cu numeroase victime. Istoricii vorbesc despre un climat al fricii, unde disciplina era impusă prin teroare şi supraveghere militară.
Gravitatea acestor condiţii poate fi înţeleasă prin comparaţie cu lagărul de concentrare nazist de la Mauthausen, unde deţinuţii erau siliţi să urce zilnic celebrele 186 de trepte, cărând bolovani subnutriţi şi sleiţi de puteri, unii fiind împinşi în prăpastie. Dacă Bicazul nu a fost conceput ca lagăr de exterminare, el a avut totuşi trăsăturile muncii forţate de tip concentraţionar: exploatare fără drepturi, viaţă precară şi o mortalitate ridicată.
Născut în 1931, la Ferneziu (astăzi cartier al municipiului Baia Mare), al zecelea din doisprezece copii ai unei familii de ţărani, Lucian Mureșan a simţit de timpuriu povara prigoanei. A absolvit şcoala de prelucrare a lemnului, apoi a fost încorporat la Sibiu, în cadrul şcolii de ofiţeri de aviaţie. Odată ce apartenenţa sa la Biserica Greco-Catolică a devenit cunoscută, a fost etichetat „indezirabil” şi trimis la Bicaz, la muncile grele ale şantierului strategic.
După armată, a reușit să se înscrie la Institutul Teologic Romano-Catolic din Alba Iulia, graţie sprijinului episcopului Márton Áron. Dar în anul IV de studii a fost exmatriculat de Departamentul Cultelor, însoţit de interdicţia de a rămâne în oraş. Urmărirea de către Securitate și interdicțiile profesionale l-au forțat să lucreze aproape zece ani ca muncitor necalificat în cariera de piatră Limpedea.
Visul de a deveni preot nu l-a părăsit însă niciodată. Cu profesori rămaşi în libertate din vechile academii teologice, şi-a continuat studiile în clandestinitate. În 1964, după decretul de graţiere care i-a eliberat pe episcopii greco-catolici din închisori, Lucian Mureşan a fost hirotonit preot, într-un cadru discret, de episcopul Ioan Dragomir. Chiar şi părinţilor săi le-a ascuns hirotonirea, pentru a-i proteja.
În următoarele decenii a slujit în clandestinitate: vizita noaptea parohii, celebra Sfintele Taine în casele credincioșilor și îi întărea pe tineri în credință. După 1989, a ieșit la lumină ca unul dintre liderii respectați ai Bisericii Române Unite. În 1990 a devenit episcop de Maramureș, în 1994 mitropolit de Alba Iulia și Făgăraș, iar în 2005 a fost ridicat de Papa Benedict al XVI-lea la demnitatea de Arhiepiscop Major. Momentul consacrării sale ca cardinal, în februarie 2012, a reprezentat recunoașterea sacrificiilor Bisericii Greco-Catolice și a drumului său personal, pornit din umilințele regimului comunist.
Astăzi, odată cu plecarea sa, se închide un cerc istoric. Biografia lui Lucian Mureșan rămâne o mărturie a suferinței, dar și a demnității: de la muncile grele din detaşamentul Hidrocentralei Bicaz, până la demnitatea de cardinal în inima Romei.
D.V.
