Director medical nou, pus peste noapte la Spital, când managerul e în concediu…

Directorul medical de la Spitalul Judeţean Neamţ a fost înlocuit „peste noapte”, în locul doctoriţei Aida Andriţoi fiind numită doctoriţa Maria Chiriţa, prin dispoziţie a preşedintelui Consiliului Judeţean Neamţ, Vasilică Daniel Harpa, anunţă Mesagerul de Neamţ.
Rocada impusă de şeful CJ a avut loc, coincidenţă!, fix în perioada în care managerul dr. Cristina Atănăsoaie este în concediu şi nu se află în ţară.

Harpa confirmă că decizia respectivă îi aparţine în totalitate.

Pur și simplu este hotărârea mea de a avea un director medical nou la Spitalul Județean. Și dacă lucrurile continuă așa la Spitalul Județean, Consiliul de Administrație o să hotărască și alte măsuri mult mai dure. Și eu îl voi susține! Nu e niciun context anume, dar ca urmare a discuțiilor purtate, ieri, cu o parte din Consiliul de Administrație, și cu președintele, aceasta este hotărârea pe care am luat-o. Într-o prima fază. Dacă lucrurile nu se schimbă în bine și nu-și fac treaba așa cum trebuie cei din conducere, vom ajunge, probabil, și la măsuri mai drastice”, spune preşedintele CJ citat de Mesagerul.

Clar este că, prin spital, decizia impusă de CJ naşte diverse comentarii, după cum spune aceeaşi publicaţie. Şi scenarii…

Iar unul dintre scenarii, relevat de altă publicaţie – zch – ar avea legătura cu medicul Alexandru Pătraşcu, fost director al spitalului din Târgu Neamţ pe vremea când prmar acolo era Harpa.

<<Cronologic, faptele se înlănțuie astfel: pe 17 septembrie medicul ortoped Alexandru Patrașcu, fost director al Spitalului Târgu Neamț, conferențiar universitar, a transmis la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț o cerere pentru ocuparea unui post vacant în secția de ortopedie. Asta după ce s-a suspendat de pe postul pe care-l ocupa la Târgu Neamț. Motivația lui pare simplă și logică – că unitatea la care dorește transferul este un spital mai mare, județean, dânsul este conferențiar universitar și că prezența lui la SJU Piatra Neamț ar aduce plus valoare celei mai mari unități sanitare din județ iar el ar putea, profesional vorbind, să-și etaleze calitățile mult mai bine.

Surse din spital spun că pentru postul cu pricina, vizat de dr. Patrașcu, au mai fost depuse două cereri. Fostul director medical nu a luat o decizie rapidă de aprobare a cererii și de aceea unii cred că schimbarea sa din funcție s-a datorat șovăielii aprobării cererii lui Patrașcu>>, menïonează zch.

Numele lui Pătraşcu a mai fost menţionat – ca posibil înlocuitor chiar al managerului spitalului judeţean – în momentul în care acelaşi preşedinte de CJ ceruse public demisia din funcţie a doctoriţei Atănăsoaie. Aceasta a rămas ferm pe poziţie la acel moment.

Întrebare: dacă medicul Pătraşcu ar fi fost angajat în urma cererii de transfer, acum putea fi pus chiar el director medical?

Surse vestea apropiate de sistemul medical spun că nu poţi angaja pe un post vacant pe cineva dacă mai ai şi alte cereri şi că TREBUIE ORGANIZAT CONCURS, Altfel spus, angajarea lui Pătraşcu deşi ar fi fost şi alte cereri pentru acel post ar fi intrat în sfera penalului (abuz în serviciu).

În măsura în care vom primi şi alte puncte de vedere sau reacţii ale persoanelor menţionate în articol sau care au ceva de spus relevant pe acest subiect, le vom publica.

Ca de obicei, CJ Neamţ nu a transmis niciun comunicat de presă legat de decizia preşedintelui CJ Neamţ care vizează cea mai importantă unitate sanitară din judeţ. În ultimele luni, comunicarea oficială a CJ Neamţ s-a redus la mesaje triumfaliste postate pe facebook, cu „paşi importanţi”, ba despre angajarea unei firme de consltanţă la un proiect promis de ani de zile, ba despre intenţia de a contracta DOAR proiectarea la spitalul nou cu care s-a tot defilat în ultimele 3 cicluri de campanii electorale…

D.V.
imagine generica, realizata cu soft dedicat