Doi ani şi jumătate de la ultima minciună a lui Arsene despre noul spital judeţean

Zilele acestea se împlinesc 2 ani şi jumătate de când infractorul Ionel Arsene (condamnat penal, definitiv, la închisoare cu executare pentru fapte de corupţie) a fugit din ţară, părăsind astfel şi funcţia de preşedinte al CJ Neamţ. Pe cea de preşedinte PSD Neamţ o părăsire formal, cu alte 9 luni înainte, când se prăbuşise podul cică reabilitat de la Luţca (încă o inginerie financiară prin care au fost şefuiţi banii nemţenilor şi nici acum nu a fost trimis nimeni în judecată).

În februarie 2023, Arsene făcea încă o postare pe facebook, pe contul lui personal (semnatarul acestui articol este blocat de acel cont al ex-preşedintelui CJ, fiind considerat un jurnalist „afurisit”, care nu pupa jupânului judeţean”, printscreenul de mai sus ne-a fost remis de un cititor, ca reminder) în care anunţa, iar, cu surle şi trâmbiţe, ce spital judeţean nou va răsări la Neamţ pentru că se zbate el, mare iubitor de nemţeni…

Nici atunci şi nici acum, pe terenul de la marginea oraşului Piatra Neamţ nu a fost băgat în pământ niciun hârleţ, nicio cupă de excavator, semn că lucrările chiar ar începe.
Între timp, Arsene a plecat iar pe scaunul lui (pe funcţia lui) au urmat alţi doi demnitari judeţeni.
Ba, înainte de alegerile din 2024, pe post de trompete electorale au venit la Neamţ şi fostul ministru din Sănătate (Rafila) şi fostul premier (Ciolacu – Nordis) care au jucat ca într-un clip publicitar scena semnării contractului de finanţare, cu zâmbete, semnături, strângeri tovărăşeşti de mâini, declaraţii pompoase.
În spate nu s-a întâmplat nimic serios. Banii nu au fost alocaţi iar din ştirile centrale mesajul este „Pa finanţare PNRR pentru spitalul nou de la Neamţ”. E şi logic pentru că lucrările ar fi trebuit terminate în 2026.
Iar după ce Arsene şi camarile de la CJ au bolmojit-o cu studiul tehnic (ba era un spital întreg, ba doar jumătate şi fără secţii esenţiale), fix pe aceeaşi partitură au jucat şi cei care i-au succedat (interimarul Asaftei şi alesul Harpa), povestea licitaţiei anulate fix înainte de deciderea câştigătorului, apelarea la Justiţie şi sentinţa în favoarea constructorului „sabotat” fiind parcă tot Marca Arsene deşi a fost pusă în operă de „urmaşi”… Iar detaliul că, de fapt, pe acea licitaţie se băteau două firme cu patroni diferiţi dar care, ambii, erau apropiaţi şi cotizanţi (cu acte) pentru Ciolacu şi campanii PSD este unul elocvent…

E clar că e nevoie de un spital nou, cel existent nemaifiind viabil nici pentru pacienţi, nici pentru cei care lucrează în el. Probabil că, mai devreme sau mai târziu, va fi şi făcut un astfel de spital.
Dar e evident că desenele şi randările cu construcţia dorită (finalmente) între Piatra, Gârcina şi Girov a fost o minciună sfruntată, o gogoaşă politicianistă de cea mai joasă speţă, perorată din motive electorale de Arsene, urmaşii săi şi aghiotanţii acestora.

Ultima oră: Arsene îşi bea, bine merci, caferaua pe vreo terasă din Bari. Şi nu-l doare – vorba tovarăşului lui Ciolacu – nici în organul sexual de spitalul de la Neamţ. Nişte băieţi deştepţi au făcut, oricum, bani mulţi din desenele vânturate pentru creduli pe facebook. Desenele alea se numesc Studii Tehnice…

Daniel VINCA