Generația Tech Piatra Neamț

Rubik Hub a găzduit marți, 22 octombrie, ceremonia de deschidere a programelor Generația Tech Piatra Neamț, dezvoltat de Digital Nation, alături de Google, în parteneriat cu Primăria Piatra Neamț. Digital Nation este o organizație națională care investește în proiecte de digitalizare, cu scopul dezvoltării regiunilor cu potențial de creștere. Unul din acest proiecte este finanțat de Google, companie care nu mai are nevoie de nicio prezentare, iar pentru Generația Tech au fost selectate trei orașe din România.

Piatra Neamț este unul din ele, ceea ce se traduce prin faptul că 450 de tineri din oraș vor avea acces la cursuri de educație digitală, importante atât pentru ei, cât și pentru viitorii lor angajatori. Ideea întregului program este ca talentul să fie păstrat în regiune, iar din epicentru ideile tinerilor să devină afaceri de succes la nivel global. Pentru că era digitală permite acest lucru, iar ei trebuie doar să învețe cum se face. Cu asta se vor ocupa în următoarele luni.

Paul Apostol, fondatorul Digital Nation, a explicat că, la Piatra Neamț, s-a reușit închegarea unei echipe extraordinare, care a adus alături inclusiv o parte din antreprenorii din regiune: ”E un început de maraton cu municipiul Piatra Neamț. Avem alături o parte din antreprenorii din regiune, reprezentanții mediului de afaceri, care vă pot ajuta să intrați în contextul practic de a vă dezvolta, care e foarte diferit de contextul teoretic sau de exercițiu. Avem și parteneri Digital Națion alături, Google, care este… cum să spun… e puțin spus o companie. Dimensiunea Google este foarte mare, iar, pentru mine ideea că putem alătura Google de orașul Piatra Neamț e un vis fantastic! Posibilitățile sunt foarte mari”. Fondatorul Digital Nation a mulțumit primarului pentru suportul oferit până acum și și-a exprimat speranța ca parteneriatul cu Primăria Piatra Neamț să crească, intenția fiind de a construi un hub la poalele Pietricicăi.

Primarul Dragoș Chitic a explicat de ce Piatra Neamț a meritat să fie ales pentru acest proiect: ”Pentru că e nevoie de oameni cu viziune, pe care comunitatea îi are, și de autorități locale care să fie deschise la viziunea pe care membrii comunității o au”. ”Asta este rețeta de succes pentru o comunitate: o idee, care înseamnă viziune, și autoritate locală care să înțeleagă această viziune și s-o sprijine”, a precizat primarul Chitic, explicând că, încă de acum câțiva ani, la inițiativa city-managerului și cu concursul Consiliului Local, a fost adoptată o strategie menită să facă din Piatra Neamț un oraș inteligent. ”Piatra Neamț – smart city! S-au făcut pași importanți. Evident, mai sunt mulți de făcut, dar este asigurată o temelie solidă pentru un oraș inteligent. Proiectul lansat astăzi se încadrează exact în dorința municipalității de a realiza lucruri în zona smart city. Vorbim de digitalizare. O societate nu va putea să funcționeze fără IT, fără digitalizare. E viitorul inevitabil pe care-l avem, cu toții, în față. Vă felicit că ați ales să vă înscrieți în acest program! Mulțumesc echipei Digital Nation, pentru că a ales Piatra Neamț. Eu, ca primar, sunt extrem de onorat și cred că alegerea orașului s-a datorat și deschiderii administrației locale pentru astfel de idei inovative și adaptate realităților societății în care trăim. Îi asigur că vor găsi la Piatra Neamț exact ce se așteptau, poate chiar mai mult. E doar un început, într-un proiect care sunt convins că va fi un succes și va fi de viitor!”, a spus Dragoș Chitic în fața tinerilor, la ceremonia de lansare a proiectului Digital Nation.

Evenimentul s-a bucurat și de o intervenție – digitală, cum altfel?! – din partea country managerului Google România, Elisabeta Moraru, al cărei mesaj a fost concis și atotcuprinzător: ”Tot ce avem noi mai bun, la noi acasă!”.

Proiectul acesta, inițiat de colegii de la Digital Nation, este despre asta, despre a oferi educație și oportunități tinerilor și IMM-urilor acolo unde se află. Chiar în mediul rural, dacă e posibil. Nu mai putem evita digitalul. Suntem în punctul în care un job din IT susține alte trei joburi din non-IT. În următorii ani, 90% din joburi vor avea nevoie de competențe digitale. Nu putem ignora evoluția tehnologiei, dar putem să conducem noi acest val și să fim deasupra apei când facem surf digital. Putem să ne educăm. Aceste competențe digitale să fie instrumente și să vă ajute să avansați, să faceți în Piatra Neamț companii care exportă servicii sau produse, în special IT, în toată lumea!”, a spus Elisabeta Moraru, CEO Google România.

 

V.N.