7 accidente cu victime, din care 3 copii

accident neamtÎn  week-end-ul abia încheiat, pe drumurile nemțene, au avut loc șapte accidente de circulație.

Vineri și sâmbătă, polițiștii rutieri au intervenit în vederea cercetării la fața locului a accidentelor rutiere produse pe raza localităților Piatra Neamț, Răucești, Vaduri, și Borca, în urma cărora a rezultat rănirea ușoară a cinci persoane.

Alte trei evenimente rutiere au avut consecințe mai grave, exemplificând accidentul de circulație produs sâmbătă, în jurul orei 12.30,  pe DN 15D, în afara localității Trifeşti. Din primele cercetări efectuate la fața locului se pare că în timp ce un bărbat de 36 de ani, din București conducea un autoturism, având direcția de mers Piatra Neamț-Roman, într-un sector de drum în curbă la dreapta, nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de carosabil umed și alunecoas, a pierdut controlul asupra direcției de mers, părăsind partea carosabilă şi intrând în coliziune cu un copac. În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto și a pasagerului din dreapta faţă, o femeie de 36 de ani, şi rănirea a trei minori de 4, 8 și 9 ani, pasageri pe bancheta din spate a autoturismului.

Totodată, în aceeași zi, în jurul orei 10.00, a mai avut loc un accident rutier pe DN 15B, în localitatea Pipirig, soldat cu vătămarea corporală a două persoane.

Din primele cercetări, se pare că, în timp ce un sucevean de 66 de ani conducea un conducea un autoturism pe DN 15 B, având direcţia de mers Vânători – Poiana Teiului, nu ar fi adaptat viteza într-o curbă la stânga, a derapat şi a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu o autoutilitară, condusă de către un nemțean de 41 de ani, din sens opus de mers. În urma impactului a rezultat rănirea bărbatului de 66 de ani și a pasagerei din autoturismul acestuia, o femeie de 62 de ani, din Preutești, jud. Suceava.

În toate cazurile, polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care au avut loc accidentele de circulație.

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns