679 de apeluri la Jandarmi, în octombrie

Jandarmii nemțeni au răspuns la 679 de solicitări, toate în octombrie, informează un comunicat remis de biroul de presă al instituției.
Aproximativ 300 de lucrători ai IJJ Neamț au acționat zilnic pentru menţinerea unui grad de siguranţă ridicat al cetăţenilor, aceștia îndeplinind 415 misiuni specifice de ordine şi siguranţă publică.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Neamț a înregistrat 679 solicitări prin numărul de urgenţă 112 și prin  apeluri telefonice directe, iar în 72 de situaţii, jandarmii au intervenit pentru aplanarea unor stări conflictuale. De asemenea, au fost aplicate 86 de sancţiuni contravenţionale, cuantumul amenzilor fiind în valoare de 12.200 lei”, se arată în comunicatul de presă.
În timpul misiunilor executate, jandarmii au constatat 9 infracţiuni şi au reţinut 4 autori ai acestora.
Mâine, Jandarmeria Română îşi sărbătoreşte ocrotitorii spirituali, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, prilej cu care la nivelul tuturor unităţilor militare ale instituţiei vor avea loc slujbe religioase dedicate acestui important moment.
Sărbătoarea va fi marcată şi la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, unde, începând cu ora 10.00 va fi oficiată Sfânta Liturghie în capela militară a unităţii, aceasta purtând chiar Hramul Sfinţilor Arhangheli.
Încă din vechime, cei doi Sfinţi Arhangheli au fost aleşi drept patronii spirituali sau ocrotitorii conducătorilor de oşti sau ai armatelor considerate că apără oamenii de primejdii, reprezentând veritabile simboluri ale luptei împotriva răului.
Jandarmeria Română are deviza LEX ET ORDO (lege şi ordine), acesta fiind motivul principal care a stat la baza alegerii Sfinţilor, după  anul 1940, drept ocrotitorii spirituali ai instituţiei, Arhanghelul Mihail fiind considerat de Biserica Ortodoxă drept apărătorul legii, iar Arhanghelul Gavril, apărătorul dreptăţii şi al ordinii.
Cu acest prilej, maiorul Radu-Vasile Olariu, inspectorul şef al Jandarmeriei Neamţ, transmite sincere felicitări şi urări de sănătate jandarmilor nemţeni, precum şi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril

Alex SÎRBU

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns