60 de co-preşedinţi PNL din Neamţ rămân fără funcţii!

PNLÎn scurt timp, vreo 60 de co-preşedinţi de organizaţii locale din cadrul PNL Neamţ vor rămâne fără aceste funcţii de conducere. Decizia a fost luată la Bucureşti şi vizează nu doar judeţul Neamţ, ci este aplicabilă la nivel naţional.

Este vorba de o accelerare a procesului de unificare. În mare, respectiva măsură urmează ca din cei doi co-preşedinţi din fiecare localitate să avanseze la rangul de preşedinte pe cel care va şi candida pentru funcţia de primar.

Strategii din PNL consideră că astfel se va pune capăt (măcar în parte) bătăliilor interne din foarte multe organizaţii unde cei doi co-preşedinţi se faultează reciproc (în cadrul organizaţiei, în presă sau în alte declaraţii publice) şi, fireşte, în spatele lor, şi aghiotanţii lor fac la fel.

„S-a mers pe ideea că nimeni nu are mai mare dorinţă de a forma echipe unite, competitive decât cei care vor candida la primării, care vor cheltui resurse de toate felurile pentru ca partidul să obţină un scor cât mai bun la locale”, a precizat o sursă din PNL citată de presa centrală.

În localităţile unde PNL are primari (care deja sunt şi lideri), noua decizie nu va crea valuri prea mari, co-preşedinţii care pierd funcţiile sperând la cele de viceprimari sau la un scor bun la generale având în spate electorat care deja la locale va vota tot un liberal. Sunt aşteptate unele „clocote” acolo unde potenţialii candidaţi de primari nu sunt co-preşedinţi şi ar urma să devină acum, preşedinţi plini, în detrimentul celor care sperau că, la fel ca pe timpuri, pe dictonul „partidul conduce tot”, vor putea conduce primăriile (investiţii, lucrări, achiziţii de servicii, bani) de la butoanele de partid.

În Neamţ, din cele 84 de localităţi urbane şi rurale, în vreo 20 la sută dintre ele există deja preşedinţi unici şi, dând deoparte alte câteva probabile excepţii, măsura de mai sus va afecta vreo 60 de co-preşedinţi PNL.

Acţiunea respectivă ar urma să fie pusă în practică într-un timp rezonabil, urmând ca imediat după sărbătorile de iarnă să fie finalizată organizarea cu care PNL intră în linie dreaptă în pre-campanie electorală.

D.VINCA