50.000 de nemţeni au rămas fără curent electric la prima zăpadă. Bravo, E-On!

bec-curent-electricAproximativ 50.000 de mii de nemţeni nu aveau curent electric azi-dimineaţă, la ora 5, după cum relevă un raport ISU difuzat de Prefectura Neamţ către presă.

„La ora raportarii pe raza judeţului Neamţ sunt 64 localităţi nealimentate cu energie electrică, 7 linii de medie tensiune nealimentate parţial cu 132 puncte de transformare, fiind afectaţi 13307 consumatori”, se menţionează în documentul citat.

Iar dacă reducem numărul de peste 13000 de consumatori doar la locuinţe şi înmulţim cu media de 3,8 membri/familie, rezultă că cifra din titlu nu este deloc exagerată.

Această situaţie este încă o dovadă că instalaţiile de distribuire a energie electrice sunt, în Neamţ, „praştie”, majoritatea investiţiilor în acest domeniu fiind realizate, de fapt, de firme private sau de administraţii locale şi preluate GRATUIT de firma care a avut norocul să câştige contractul de privatizare a fostei Electrica.

Din partea celor 50.000 de oameni din Neamţ care azi-dimineaţă s-au trezit în întuneric, vestea.net transmite mesajul sincer: „Mulţumim, E-On!”.

D.VINCA

Nota Bene: Vestea.net multumeşte în plus responsabililor din Prefectura Neamţ (prefectul PSD Vlad Angheluţă şi directorul de cancelarie Mariceza Andrei) care, ca de obicei, au transmis acest comunicat la toate mijloacele mass-media din judeţ (ba şi pe la ONG-uri) numai la vestea.net nu.

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns