40 de liceeni inspectează mâine sediul IPJ Neamț


Patruzeci de elevi de liceu vor merge mâine la sediul IPJ Neamț, anunță responsabilul de relații publice al instituției, inspectorul Elena Bulgărea. Timp de două ore, aceștia vor afla mai multe despre activitatea poliţiei în ansamblu dar şi aspecte particulare legate de activitatea structurilor operative. Totodată, cei interesaţi vor putea obține informații despre oferta educațională a Ministerului Afacerilor Interne.
Vizita liceenilor la sediul IPJ Neamț este doar unul din evenimentele menite să marcheze sărbătorirea a 195 de ani de la atestarea documentară a Poliției Române. Sărbătoare polițiștilor va fi marcată cu o ședință festivă a conducerii instituției, în timp ce polițiștii romașcani vor fi prezenți în Piața Roman Mușat, în intervalul orar 12.00-14.00, unde vor fi organizate standuri de prezentare și demonstrații cu câinii de serviciu.
Sâmbătă, de la ora 12.00, pe platoul Curții Domnești, din Piatra Neamț vor fi organizate activităţi de distribuire a materialelor informativ-preventive, de prezentare a armamentului şi a tehnicii din dotarea Serviciului de Acţiuni Speciale, precum și de expunere a unei autospeciale de la Serviciul Rutier şi de prezentare a autolaboratorului criminalistic.

Alex SÎRBU

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns