4 nemţeni chiar vor să-l retrimită pe Bichineţ la Vaslui!

Pentru ca actualul preşedinte interimar al PMP Neamţ, Corneliu Bichineţ să se întoarcă de unde a venit (Vaslui) trebuie fie ca acesta să fie revocat, fie ca la PMP Neamţ să aibă loc alegeri. Iar aceste alegeri au fost anunţate peste 3 luni şi deja s-au şi înscris 4 candidaţi în această cursă.
Cei 4 care vor, fiecare în parte, să ajungă preşedinte ales al PMP Neamţ sunt: Laurenţiu Dulamă (vicepreşedinte CJ Neamţ, fost preşedinte PMP Neamţ – revocat din funcţie pentru că organizaţia nemţeană a obţinut un procent sub media partidului la alegerile parlamentare), fostul deputat Ştefan Burlacu (“ataşat” organizaţiei nemţene la alegerile locale, dar relocat la o organizaţie din Ardeal la alegerile parlamentare), Costache Lupu (vicepreşedinte PMP neamţ, via UNPR) şi Bogdan Gavrilescu (viceprimar de Piatra Neamţ, acuzat de tot mai mulţi dintre colegii săi că a devenit “anexa lui Chitic”).

Indiferent care dintre ei va câştiga alegerile (sursele Vestea spun că e posibil să apară şi alţi candidaţi), în acel moment vasluianul părăseşte conducerea organizaţiei nemţene.

Citeste si: Stand-up comedy la PMP: “Subsemnatul, Cornelui Bichineţ, profesor de filosofie, prozator…”

Corneliu Bichineţ a declarat că nu doreşte să candideze pentru nicio funcţie politică la Neamţ. Rămâne de văzut, totuşi, cât de consecvenţi sunt politicienii, chiar şi când e vorba de propriile declaraţii.

D.VINCA