3,34%! Reprezentativitate, voturi și respect pentru femeile liberale la alegerile PNL Neamț!

Doar o femeie între cei 29 de liberali care au fost votați în structurile județene duminică, la ședința de alegeri din cadrul PNL Neamț. Mihaela Isciuc (consilier județean) este singura doamnă din PNL Neamț care a fost votată duminică în toate structurile ale de delegații la congresul județean (BPJ, Trezorier, Cenzor, Comisie de Arbitraj – vezi lista la final).

În procente, reprezentativitatea femeilor liberale în aceste structuri, în urma acestui vot, înseamnă 3,34 la sută.

Prin Statutul PNL, alte două femei vor intra, de drept, în noul BPJ: Mara Calista (ca parlamentar) și Gabriela Banu (ca președinte al Organizației Județene de Femei). Cu aceste ajustări, reprezentativitatea saltă undeva pe la 8 la sută…

Acest procent absolut minor, de 3,34%, dat prin votul liberalilor nemțeni este departe de multclamatul minim 30% (care, și la listele pentru alegeri, se traduce, majoritar, prin plasarea femeilor mai ales pe locuri neeligibile).

Prin comparație cu liberalii, se poate spune că doamnele de la USR-PLUS sunt mai apreciate de colegii lor, acestea obținând 4 din cele 21 de funcții votate în urmă cu o săptămână, adică peste 18%.

Fotografia de la începutul articolului arată prezidiul aflat pe scena ședinței de alegeri. Vreo 15 bărbați (masculi, cum s-ar zice) lideri liberali din Neamț, din București, din alte județe. Nici măcar o femeie.
Și deși în „loja VIP” sunt și parlamentari PNL din alte județe, organizatorii Congesului PNL Neamț nu au considerat că e corect ca pe scenă să fie și deputata de Neamț, Mara Calista, aflată în sală.
E și acesta un detaliu care sugerează idei despre anumite relații din PNL Neamț sau despre respectul real arătat colegelor de către unii din PNL Neamț.

Sau că acea cotă clișeu de reprezentativitate (de 30%) nu este acoperită de fapte, de implicarea doamnelor de la PNL în activitățile partidului. Dar, pe de altă parte, cum să devină ele vizibile când sunt folosite doar prin campanii și poze și nu sunt făcute eforturi ca acestea chiar să conteze în democrația internă a unor partide?

Background:

Cine au fost votați?

BPJ:

Președinte:
George Lazăr

Prim-vicepreședinti:
Eugen Țapu-Nazare
Andrei Carabelea

Vicepreședinți:
Bogdan Buhușanu, Pavel Lică, Vasile Mărculeț, Valentin Stavarache, Adrian Ciobanu, Cezar Sava, Ștefan Lucaci, Bogdan Tifui

Membri:
Dumitru Acatrinei, Constantin Bîrsan, Dan Coroamă, Nicolae Catană, Dănuț Manole, Mihaela Isciuc, Mihăiță Istrate, Mihai Obreja, Gheorghiță Oniga, Valeriu Lazarov, Petronel Mancaș, Grigoraș Miluc, Mihai Stoica, Constantin Teodorescu, Daniel Vasiliu

Trezorier:
Bogdan Mihăilă

Cenzor:
Vlad Țapu-Nazare

COAJ:
Mihai Vartic

D.V.

 

Lasă un răspuns