301 copii din Neamț sunt diagnosticați cu autism

 

Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului marcată în toată lumea pe data de 2 aprilie este o oportunitate și pentru Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț de a-și exprima respectul și sprijinul pentru copiii diagnosticați cu această tulburare și pentru familiile lor. Ziua de 2 aprilie a fost adoptată de Organizaţia Naţiunilor Unite în 2007 drept ziua internațională de conștientizare a autismului pentru a atrage atenţia întregii lumi asupra acestei problematici.

DGASPC Neamț a marcat an de an această zi specială prin organizarea a numeroase activități menite să atragă atenția asupra nevoilor speciale ale acestor copii dar mai ales asupra sprijinului pe care îl pot oferi specialiștii și comunitatea în vederea integrării lor în societate. De asemenea, sunt oferite constant o serie de servicii de suport și terapii gratuite în cadrul centrelor specializate din subordinea Direcției și sunt în derulare proiecte și parteneriate ce au drept scop acordarea de terapii eficiente acestor copii astfel încât recuperarea lor să fie cât mai rapidă. „Copiii cu tulburări din spectrul autist au moduri diferite de a învăţa, de a comunica şi de a socializa şi este nevoie ca terapiile și metodele didactice să fie adaptate acestora. Aceşti copii pot învăţa şi se pot adapta la tot ce înseamnă societate, atât timp cât părinţii, specialiştii şi cadrele didactice comunică şi lucrează în acest sens.  Este nevoie de astfel de întâlniri și campanii pentru că doar împreună vom reuşi să schimbăm mentalităţi şi să deschidem porți pentru acești copii cu nevoi speciale. Cu prilejul Zilei Internaționale de conștientizare a autismului ne exprimăm încă o dată respectul și sprijinul necondiționat pentru ei și pentru părinții lor“, a declarat Cristina Păvăluță, directorul general al DGASPC Neamț.

Statisticile arată că în județul Neamț sunt 301 copii diagnosticați cu tulburări de spectru autist, dintre care 19 sunt instituționalizați, toți acești copii fiind încadrați în diverse grade de handicap.

M.V.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns