30 de secretari de comună din Neamț și-au luat țeapă de la Prefectură

Cel puțin 30 de secretari din județul Neamț și-au luat o țeapă de toată frumusețea cu Referendumul, după cum informează surse neoficiale din administrația locală.

Toți secretarii de UAT-uri care nu erau șefi de secții de votare au fost trecuți, la indicația dată chiar de prefectul Daniela Soroceanu în ședința de instruire de lunea trecută, pe statele de plată de la comune, ca personal auxiliar. „Vor fi plătiți la nivel de președinte de secție de votare”, spunea prefectul Soroceanu la ședința respectivă, după cum spun aceleași surse.

Oamenii au fost astfel la muncă în zilele Referendumului și premergătoare scrutinului, s-au ocupat de tot ce înseamnă buna desfășurare a activității, de la actualizarea listelor permenente până la alte detalii și sâmbătă și duminică au fost la datorie, în Primării, răspunzând prompt oricăror solicitări.

Numai că azi când contabilii șefi din Primării au mers cu respectivele tabele în care au trecut și pe acești secretari, de la Prefectură s-a dat la loc comanda, spunându-li-se că secretarii respectivi nu vor mai lua niciun ban. Țeapa luată e de circa 500-700 lei/persoană (în funcție de numărul de zile alocate acestei activități, 3 sau 5 zile). Așa că respectivii contabili șefi au fost nevoiți să se întoarcă în comune, să refacă statele de plată și să le aducă iar la Prefectură.

„Cred că e un fel de pedeapsă că nu a trecut Referendumul”, a precizat una din sursele Vestea.

În Neamț sunt 83 de UAT-uri iar conform informațiilor, cam jumătate dintre secretari nu au fost prinși ca șefi de secții de votare, un pic mai puțin de jumătate fiind în situația de „personal auxiliar neplătit”.

 

D.V.

One thought on “30 de secretari de comună din Neamț și-au luat țeapă de la Prefectură

  1. Ce mizerie. Doar individa asta putea sa minta oamenii in asemenea hal. O adunatura de nesimtiti. Precis nu a semnat nicio hartie prin care sa le promita bani. Nu fiti suparati, veti avea ocazia sa scapati de mormanul acesta de parsivenie, cand o sa va ceara psd-ul votul.

Comments are closed.