30.000 de nemţeni rămaşi fără curent electric

Fenomenele meteorologice din seara zilei de joi, 29 iunie, au creat probleme în mai multe zone din județul Neamț, în special în ceea ce privește alimentarea cu energie electrică, după cum a anunţat purtătorul de cuvânt de la Cancelaria Prefectului.

Astfel, sunt nealimentate total localitățile Urecheni, Petricani, Țibucani, Davideni, Păstrăveni, Lunca Moldovei și parțial Lunca, Bradu, Grințieș, Poiana, Călugăreni, Bistricioara, Poiana Largului, Chirițeni, Hangu și Petru Vodă.

”Am luat deja legătura cu cei din conducerea Delgaz Grind S.A. și m-au asigurat că se intervine pentru depistarea și remedierea defectelor pentru alimentarea consumatorilor”, a declarat prefectul Vasile Panaite.

Au fost afectate 71 de posturi de transformare care deservesc 7.783 consumatori. Cum „consumator” înseamnă titular de contract (capul familei) la o simplă evaluare rezultă că au rămas în întuneric peste 30.000 de nemţeni.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns