3 luni de la incendiul criminal de la Spitalul Județean Neamț! Parchetul nu a anunțat rechizitoriu sau inculpați!

3 luni de zile se împlinesc în această seară de la incendiul tragic din 14 noiembrie 2020. 10 oameni au murit atunci pe loc, pacienți care se aflau în secția ATI. Alții au fost transferați și doar din cei 6 trimiși la „Modularul” de la Lețcani au murit 5, fiind greu de crezut cu transportul acestora dar mai ales decuplarea de la aparate nu le-a influențat fatal decesul.

După ce în primele zile de la incendiu a fost anunțată anchetă pentru „omor din culpă” iar dosarul a fost preluat de cunoscutul procuror Marius Iacob care a și făcut câteva investigații și a cerut ceva documente, opinia publică a mai aflat că a fost solicitată o expertiză unui institut de cercetări și apoi o liniște apăsătoare s-a așezat peste caz.

Abia în urmă cu câteva zile, mai exact pe 11 februarie, avocatul bucureștean Adrian Călin Cuculis (care reprezintă familiile a doi decedați, în dosar) a anunțat că a fost înștiințat despre acte procedurale care urmau să aibă loc a doua zi: <<Audieri de martori pe data de 12.02 în dosarul Piatra Neamţ, la luni de zile după catastrofa de acolo. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie deleagă structura SICE din cadrul IPJ Neamţ să audieze şi să ridice înscrisuri de la o serie de societăţi comerciale. Sunt primele audieri şi acte de procedură făcute după data depunerii plângerilor penale. În mod rezonabil putem considera că din noiembrie şi până acum, nu au fost făcute alte acte, fiindcă în calitate de reprezentanţi convenţionali, doar la acest moment am fost anunţaţi. Cauza incendiului, un mister>>.

Deci un avocat care, profesional este parte în dosar spune răspicat că <<În mod rezonabil putem considera că din noiembrie şi până acum, nu au fost făcute alte acte…>>.

Sunt voci care au altă opinie, spunând că ancheta nu a trenat dar neoferind argumente în acest sens.

Cert este că, după 3 luni de zile de la tragedie!, nimeni nu a fost trimis în judecată, adică nu există rechizitoriu, nu există inculpați (prezumtivi vinovați). Majoritatea experților în Drept consideră că, în general, trenarea unei anchete (mai pe românește, tragerea de timp) este în favoarea celor vinovați.

Reamintim că, la momentul incendiului, era manager al unității sanitare fostul primar de Roman (demis din respectiva funcție, pentru incompatibilitate) Lucian Micu, care fusese numit în acel post, de puțin timp, ca interimar, de către președintele CJ Neamț, despre toată presa serioasă din Neamț a scris că, de fapt, a primit o sinecură politică pentru că a trecut de la PNL la PSD.

Reamintim că Micu a venit de la Roman la Piatra Neamț cu renumele de „Suleymanul Handbalistelor„.

Daniel VINCA

Lasă un răspuns