28 de taximetriști amendați într-o zi!

28 de șoferi de taxi din Piatra Neamț au fost amendați numai în cursul zilei de ieri, după ce au fost surprinși încălcând regulile de circulație, informează biroul de presă al IPJ Neamț.
La acțiunea, desfășurată sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul I.G.P.R. au participat poliţiştii nemțeni din cadrul structurilor de poliţie rutieră, împreună cu inspectorii RAR Neamț.
Activitatea a vizat atât sancţionarea nerespectării normelor rutiere de către conducătorii auto, cât şi constatarea defecţiunilor tehnice. Totodată s-a urmărit impunerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, prin depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie precum şi sancţionarea celor care deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare şi calitatea serviciilor. În urma activităților desfășurate, au fost controlate 45 de autovehicule, fiind aplicate 28 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 23 privind nerespectarea prevederilor OUG nr.195/2002, iar 5 sancțiuni au fost aplicate conducătorilor autovehiculelor de taximetrie pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.38/2003 privind transportul de persoane în regim de taxi şi în regim de închiriere”, a precizat inspector Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț. De asemenea, cu prilejul controalelor din trafic au fost retrase 4 certificate de înmatriculare.
Unul din șoferii de taxi prinși pe picior greșit a fost amendat cu 1000 de lei pentru că, deși avea o clientă în mașină, nu a pornit aparatul de taxat și nu avea nici lampa „Ocupat” în funcțiune. Abaterea a fost filmată, așa încât taximetristul n-a avut nicio șansă de a se dezvinovăți.

Alex SÎRBU

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.