26 noiembrie, ziua când au fost executați la Jilava Gheorghe Argeșanu și Victor Iamandi

Evenimente

  • 1346: Este încoronat la Bonn regele Carol al IV-lea.
  • 1778: În Insulele Hawaii, căpitanul James Cook devine primul european pe insula Maui.
  • 1832: Este pus în funcțiune primul tramvai din lume, în New York City.
  • 1867: A fost inaugurat primul gimnaziu din Galați, actualul Colegiu Național „Vasile Alecsandri”.
  • 1909: A avut loc, la Teatrul Național din București, premiera piesei „Viforul” de Barbu Ștefănescu Delavrancea.
  • 1917: Primul Război Mondial: S-a încheiat, la Focșani, armistițiul dintre România și Puterile Centrale, ca urmare a condițiilor militare intervenite în urma armistițiului ruso-german de la Brest-Litovsk.
  • 1922: Howard Carter și Lord Carnarvon au intrat pentru prima data în mormântul faraonului Tutankhamon.
  • 1940: În închisoarea Jilava au fost împușcați de legionari 64 de foști demnitari ai regimului carlist și participanți la represiunile antilegionare (printre ei: Gh. Argeșeanu, fost prim-ministru, generalul Gabriel Marinescu, fost ministru de Interne, Victor Iamandi, fost ministru de Justiție).
  • 1942: Filmul „Casablanca” are premiera la New York.
  • 1949: Adunarea Constituantă a Indiei adoptă o nouă Constituție: India devine republică federală în cadrul Comunității Britanice de Națiuni (Commonwealth).
  • 1957: Adunarea Generala a ONU adoptă în unanimitate rezoluția inițiată de România, intitulată „Bazele cooperarii economice internaționale”.
  • 1965: A fost lansat primul satelit artificial francez, „Asterix-1”, Franța devenind a patra putere spațială din lume.
  • 1968: Este adoptată Convenția ONU asupra imprescriptibilității crimelor de război și a crimelor împotriva umanității.
  • 1987: Este semnată Convenția Europeană pentru prevenirea torturii și tratamentelor inumane și degradante, elaborată de Consiliul Europei.
  • 1998: Tony Blair este învestit în funcția de premier al Marii Britanii.
  • 2003: Ultimul zbor al avionului Concorde.

Nașteri[modificare 

  • 1288: Go-Daigo, al 96-lea împărat al Japoniei (d. 1339)
  • 1604: Johann Bach, primul compozitor Bach (d. 1673)
  • 1607: John Harvard, teolog american (d. 1638)
  • 1731: William Cowper, poet englez (d. 1800)
  • 1810: William George Armstrong, inginer și inventator englez, care a realizat acumulatorul electric
  • 1817: Charles Adolphe Wurtz, chimist francez (d. 1884)
  • 1827: Ellen G. White, profet al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea (d. 1915)
  • 1847: Dagmar a Danemarcei, soția țarului Alexander al III-lea (d. 1928)
  • 1857: Ferdinand de Saussure, filolog elvețian (d. 1913)
  • 1864: Auguste Charlois, astronom francez (d. 1910)
  • 1869: Maud de Wales, regină a Norvegiei, soția regelui Haakon al VII-lea al Norvegiei (d. 1938)
  • 1894: Nobert Wiener, matemtician american considerat fondatorul ciberneticii ca o nouă știință (d. 1964)
  • 1898: Karl Ziegler, chimist german (d. 1973)
  • 1909: Eugen Ionescu, dramaturg și eseist francez de origine română (d. 1994)
  • 1910: Cyril Cusack, actor american (d. 1993)
  • 1911: Samuel Reshevsky, șahist american de origine poloneză (d. 1992)
  • 1914: Liviu Constantinescu, geofizician român (d. 1997)
  • 1918: Patricio Aylwin, președinte al Republicii Chile
  • 1919: Ryszard Kaczorowski, președinte polonez în exil
  • 1920: Daniel Petrie, regizor canadian
  • 1922: Charles M. Schulz, creatorul lui Snoopy, personajul de desene animate
  • 1925: Annemarie Düringer, actriță elvețiană
  • 1925: Eugene Istomin, pianist american
  • 1926: Ralf Wolter, actor german
  • 1928: Stelian Olaru, dirijor român de cor
  • 1929: Slavko Avsenik, compozitor slovac
  • 1931: Adolfo Pérez Esquivel, pacifist argentinian, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1980
  • 1931: Adrianus Johannes Simonis, cardinal
  • 1939: Tina Turner, cântăreață americană
  • 1940: Quentin Skinner, istoric britanic
  • 1945: John McVie, muzician britanic (Fleetwood Mac și John Mayall)
  • 1948: Elizabeth Blackburn, laureată a Premiului Nobel pentru Medicină în 2009
  • 1949: Ivan Patzaichin, multiplu campion roman, olimpic și mondial la caiac-canoe
  • 1952: Eva Brunner, scriitoare elvețiană
  • 1968: Francisc Vaștag, pugilist român
  • 1971: Liliana Palihovici, politiciană moldoveană
  • 1981: Natasha Bedingfield, cântăreață britanică
  • 1984: Ana Maria Brânză, scrimeră română, vicecampioană olimpică la spadă
  • 1987: Kenneth Steffers, jurnalist și scriitor olandez
  • 1990: Danny Welbeck, fotbalist englez

Decese

  • 1252: Blanche a Castiliei, soția regelui Ludovic al VIII-lea al Franței (n. 1188)
  • 1504: Regina Isabela I a Spaniei (n. 1451)
  • 1855: Adam Mickiewicz, poet polonez (n. 1798)
  • 1871: Prințul Gaetan, Conte de Girgenti (n. 1848)
  • 1885: Thomas Andrews, medic, chimist și fizician irlandez (n. 1813)
  • 1894: Pafnuti Cebîșev, matematician rus (n. 1821)
  • 1912: Marie, Contesă de Flandra (n. 1845)
  • 1934: Mihailo Hrușevski, academician, politician și istoric ucrainean (n. 1866)
  • 1957: Aleksei Remizov, scriitor rus (n. 1957)
  • 1963: Amelita Galli-Curci, soprană italiană (n. 1882)
  • 1981: Max Euwe, jucător olandez de șah (n. 1901)
  • 2013: Temistocle Popa, compozitor român (n. 1921)

Sărbători

  • Sf. Cuvios Alipie Stâlpnicul, Cuviosul Mucenic Nicon si Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul (calendar creștin-ortodox)
  • Sf. Ioan Berchmans (calendar romano-catolic)
  • Sf. Alip Stilitul, Sf. Cuv. Nicon (calendar greco-catolic)

I.P. / sursa wikipedia
sursa foto – POG (Reconstituire masacru Jilava)

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns