26 de pacienți de la Spitalul-fake Lețcani au fost mutați în toiul nopții! Cauza: frigul din saloane!

Spitalul fake de la Lețcani (realizat din banii de la CJ Neamț și CJ Iași) a fost aseară iarăși subiect de breaking news, televiziunile centrale și principalele siteuri de știri anunțând începerea mutării pacienților spre alte unități sanitare. Motivul (redat inclusiv de televiziuni altminteri apropiate de PSD, gen Antena3 sau RTV) este frigul din saloane.

De aseară și până acum o oră, 26 de pacienți au fost transferați noaptea trecută fiindcă sistemul de încălzire din spitalul mobil nu mai făcea față, iar în saloane temperatura a coborât și până la 12 grade sau chiar mai puțin.

„Nu poți trata pacienți la astfel de temperaturi, nu sunt normale nici măcar pentru persoane care nu sunt bolnave. Este același motiv pe care-l știm dintotdeauna: căldura. În momentul de față mai avem pacienți, 17 la număr, pe partea de forme medii și severe, și 13 pacienți pe Terapie Intensivă. Este acum o firmă care încearcă să remedieze încălzirea”, a declarat dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași.

„Pacienții rămași sunt comasați în două saloane care își mențin o temperatură ambientală corectă. Dacă până după-amiază firma respectivă (NR- angajată de ONG-ul Euronest, proprietarul spitalului-fake) nu remediază situația, atunci vor relua transportul pacienților. În rest, în tot spitalul este frig”, a subliniat managerul spitalului.

Pacienți mutați în toiul nopții

Practic, corelând informațiile oferite de diferite instituții, la Lețcani erau internați 60 de pacienți până miercuri. Dintre aceștia, 4 au fost externați, iar 26 au fost transferați la alte spitale din Iași de către echipajele SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Județean. 13 dintre ei au intrat direct pe paturi de Terapie Intensivă, în timp ce alții 5 vor rămâne internați, până când se vor elibera locuri, în Unitatea de Primire a Urgențelor de la Spitalul „Sf. Spiridon”.  Prof.dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași, a precizat că transferul a început miercuri la ora 23.00 și s-a încheiat aproape de dimineața zilei de joi.  „Echipele de la SMURD împreună cu o ambulanță de la SAJ au realizat transferul a 26 de pacienți, între care 13 de ATI și 13 non-ATI din secția exterioară a Spitalului de Boli Infecțioase către spitale din Iași. Pacienții au fost stabili în timpul transportului, urmăriți de echipele medicale și evoluția lor pe timpul transportului a fost una bună. Menționez că sunt pacienți gravi, marea lor majoritate intubați, instabili hemodinamic și stabilizați cu suport hemodinamic”, a declarat prof.dr. Diana Cimpoeșu pentru Libertatea.

Spitalul mobil de la Lețcani a costat 13 milioane de euro și a fost inaugurat la începutul lunii octombrie 2020, cu o întârziere de aproape jumătate de an. Primele probleme cu încălzirea au apărut în decembrie 2020. Atunci, pacienții au ajuns să stea în frig în saloane, din cauza unor fluctuații de tensiune care resetau echipamentele ce asigurau încălzirea.
Pregătit în ianuarie 2021 pentru o dezinfectare generală, acesta a rămas închis până acum o lună de zile (octombrie 2021) fiindcă au fost depistate mai multe probleme la instalația electrică, problemele cu frigul din saloane fiind identificate încă de atunci.  În momentul de față, spitalul este în administrarea ISU Iași, după ce a fost cedat de către EURONEST, asociația prin care Consiliul Județean Iași și Consiliul Județean Neamț l-au achiziționat pentru suma de peste 13 milioane de euro de la o firmă turcească care l-a livrat cu câteva luni întârziere față de contract.

V.N.

Lasă un răspuns