2500 euro, șpaga contabilei din Spital pentru angajări sau prețul certificatelor medicale pentru pensionare!


2500 de euro sau 11.000 lei – acesta era tariful practicat de o contabilă de la Spitalul Roman drept șpagă pentru angajarea pe posturi de asistenți sau infirmieri, respectiv pentru a procura actele medicale necesare celor care doreau să se pensioneze (probabil pe caz de boală).
Mihaela Caraiman este numele celei care le lua banii oamenilor spunându-le că are influență pentru a obține angajările sau actele dorite iar aceasta a fost arestată pe 17 martie 2021, la propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț sub acuzația de trafic de influență, informează Mesagerul de Neamț.
Nu este prima dată când la Spitalul din Roman (ca și la cel din Piatra Neamț) faptele probează că legendele despre șpăgi la angajare au un sâmbure consistent de adevăr.
Iar declarația Laurei Trifan, purtătoare de cuvânt de la unitatea medicală romașcană – „„De la spital nu au fost ridicate documente, din câte ştim ancheta nu are legătură cu activitatea ei din spital” – este cel puțin nefericită și superficială. Dacă astfel de fapte ar fi fost comise de cineva care nu are nicio legătură cu Spitalul, ai fi putut să te gândești și la ipoteza că „ancheta nu are legătură cu activitatea ei din spital”. În acest caz e vorba însă de un angajat al Spitalului, ba chiar de o contabilă și care folosea fix această calitatea oficială pentru a lua bani de la oameni.
Și nu e exclus ca, pe parcursul anchetei, procurorii să găsească și alte minunății…

D.V.
sursa foto – Mesagerul de Neamt

3 thoughts on “2500 euro, șpaga contabilei din Spital pentru angajări sau prețul certificatelor medicale pentru pensionare!

  1. Auzi, tupeu la purtatoarea de cuvant a spitalului:cica anchetarea contabilei „nu are legatura cu activitatea ei din spital”!?Dar cu ce are legatura?Crede cineva ca banii astia nu se imparteau si cu altii?!

  2. stai sa vezi cat lua ceea de la spitalul Tg. Neamt. De la 3000 in sus, nici nu discuta altfel.

  3. Si eu cred ca sumele erau mai mari!La Piatra Neamt, am auzit ca s-a ajuns la 8-10000 de euro!

Lasă un răspuns