2 iunie, primul termen în apelul lui Arsene! Condamnatul la peste 8 ani de închisoare vrea judecători corecți!

2 iunie 2022, de la ora 8,30 – acestea sunt ziua și data la care a fost stabilit primul termen din apelul declarat de inculpatul Ionel Arsene (președinte CJ Neamț, președinte PSD Neamț).
Procesul se va judeca la Curtea de Apel Bacău.


Rămâne de văzut dacă în această a 2-a repriză importantă a procesului său, Arsene va mai cere ședință secretă și numeroase amânări așa cum a făcut la procesul pe fond de la Tribunalul Bacău unde a beneficiat nu doar de judecată în spatele ușilor închise ci și de peste 40 de amânări.
În dosar este vorba despre 3 (trei!) fapte de corupție diferite. Pe 6 aprilie, instanța de la Tribunalul Bacău i-a dat 3 pedepse de câte 5 ani închisoare cu executare pentru fiecare faptă în parte, cumularea acestora ducând la pedeapsa rezultantă de 8 ani și 4 luni de închisoare cu executare.

La doar câteva zile după sentința respectivă, Arsene declanșa un atac violent la adresa magistraților. Spunea – conform declarației sale citate de tvmneamț.ro că își dorește ca dosarul lui „să ajungă la un judecător care să mă judece corect” și că „decizia de la Tribunalul Bacău este nedreaptă” pentru că „În acest dosar nu există fapte și nu există probe”.
Cam ciudat să spui – indirect dar clar – că nu te-a judecat corect magistratul care ți-a admis toate chichițile și tragerile de timp care au dus la un proces cu peste 40 de termene de judecată, lungit pe durata a 3-4 ani. Sau poate această agresivitate a condamnatului Arsene o fi ținând de strategia de abordare a apelului, să pună presiune pe magistrați, încă înainte de primul termen.

Verbiajul agresiv nu este o noutate pentru Arsene. De-a lungul timpului, toți cei care și-au permis să aibă altă părere decât el au fost insultați în serial. Adversarii politici erau „lepre” sau „gâște” sau „haită (…) care latră” iar Ana Birchall (fost ministru al Justiției) a fost ținta unui atac de cea mai joasă speță din partea șefului PSD Neamț.

<<PS 1: Am mai văzut și o curcă securistă și urâtă cu spume că scrie despre mine pe facebook! Acestei javre securiste pot doar să-i recomand cu drag o carte care o reprezintă! Cartea se numește: „Suge-o, Ramona!”>> – asta scria Arsene, pe internet, în aprilie 2020, după ce Birchall dezvăluise că, drept reacție la o postare a ei, a fost sunată de acesta și insultată.

D.V.
foto – Vestea