17 glume despre alegerea vicelui cu puteri de preşedinte la CJ Neamţ

1.Consilierii PSD-ALDE vor vota de data asta şi mai secret decât au făcut data trecută (când arătau voturile despăturite unui coleg înainte de a le băga în urnă). Acum vor arăta votul spre camera de filmat care transmite live pe cele 3 ecrane. “Domnule, e secret, că nu se vede nici până la Teleorman, nici măcar până la Iaşi”, vor explica respectivii.

2.Este mare suspans în legătură cu numele unuia dintre cei doi vicepreşedinţi (Asaftei –PSD-ALDE, Dulamă – PNL-PMP) care va câştiga la vot. Aşa e de mare suspansul că din seara precedentă, la Hanul Răzeşilor, hangiţele s-au apucat de jumulit curcanii şi de făcut sarmale.

3.Dacă lui Dulamă îi lipseşte vreun vot din pachetul PNL-PMP, primul bănuit va fi chiar el. Nici nu a anunţat ferm că vrea funcţia şi la cât e de bulversat de când nu mai are şofer de serviciu, te poţi aştepta la orice.

4.Liberalii vor face şedinţă cu 2 ore înainte de vot pentru a stabili dacă votează în cabină sau la locul de fumat.

5.Mecanismul de control al voturilor de la PSD-ALDE nu înfrânge ideea de încredere. “Avem încredere că veţi respecta ordinul şi veţi arăta votul”, e ultimul mesaj care li se transmite consilierilor din coaliţia majoritară.

6.Secretara judeţului are deja pregătit discursul pentru primul dialog cu şeful. “Domnule …….., eram sigură că veţi câştiga dumneavoastră!”. În loc de spaţiul punctat, se va trece Asaftei sau Dulamă, după caz.

7.Romel Bîrjoveanu e nedumerit de ce i-au spus colegii de la partid că nu poate candida la funcţia de vice CJ cu atribuţii de preşedinte. “Când a fost cu alegerea viceprimarului la Primărie m-au lăsat şi aţi văzut că am fost cuminte, nu am spart nimic, nu am făcut cioburi”, spune perdantul respectiv.

8.Lui Triboi îi pare rău că a demisionat din CJ. “În loc de director adjunct la ascuţit creioane la Publiserv, după votul ăsta aş fi avut şansa să ajung director plin la Drupo”…

9.Paula Geangalău, consiliera de neînlocuit a primarului Chitic oftează cu speranţa unei oferte de la CJ: “Dragoş nu e prost cum zic alţii dar e ca Ştefan cel Mare. Adică istorie… Nicoletei cum i-a ieşit transferul fix pe aceeaşi filieră?”.

10.Câştigătorii merg la Han, perdanţii la Teatru. Inestimabila directoare le-a pregătit piesa aia nouă şi modernă în care e vorba despre „L*BĂ” şi “F*TUT ÎN TOATE DIRECŢIILE”.

11. Imperturbabil, ca de obicei, Adi şoferul: “Eu ştiu unde-i duc, dar ei ştiu unde vor să meargă?”

12.Ca să nu fie vorbe, voturile vor fi sigilate şi predate Complexului Muzeal. Va urma apoi un marketing profi, pe ideea de “Oale şi ulcele”, aprobat la cina din familie.

13.Pentru episoade de vot similar, în loc de Diverse va fi asigurat un program artistic de către Ansamblul Folcloric de la Carmen Saeculare. “Sârba sau bătuta sunt învechite, şezătoare nu facem că stricăm fuiorul cu aşa gazde. Poate încercăm să reînviem tradiţia cu dunga de făină trasată pe spatele alegătorului”, a precizat un reprezentant al instituţiei.

14.Jurnaliştilor li s-a promis că după şedinţă nu dau declaraţii nici Andruşcă (PSD), nici Ciobanu (PNL). Deci presa va veni la şedinţă.

15.La câte porcării pun pe net sau vorbesc la telefon unii consilieri judeţeni, nu-i bai, poate să vină DNA-ul oricând. Printre colegi nu or fi având numai din ăia cablaţi ci şi doi avocaţi din oficiu, deci procedura e respectată…

16.Vlad Marcoci are două puncte în program: bagă băţul prin gard şi se gândeşte ce alt partid are nevoie de el. În pauze le spune participanţilor la şedinţe bancul cu iepuraşul sau POaNTA cu capra şi puntea…

17.Din ştirile şi poantele ultimelor zile, lipseşte Ţapu. Ups, cine-i Ţapu?…

Daniel VINCA

 

Comentarii Facebook

One thought on “17 glume despre alegerea vicelui cu puteri de preşedinte la CJ Neamţ

Lasă un răspuns