105 ani de la înființarea Colegiului Național ”Gheorghe Asachi”.

Sărbătoare la Colegiul Naţional Gheorghe Asachi din Piatra Neamt care marchează 105 ani de la înființarea uneia din cele mai apreciate institutţii de învăţământ liceal din judeţul Neamţ
      Programul activităților este organizat pe două zile:
 Joi, 16 noiembrie 2017 – activități în școală, pe ateliere, între orele 9.00 – 12.00
– Vineri, 17 noiembrie – spectacol aniversar, la sala Calistrat Hogaș a Consiliului Județean Neamț, începând cu orele 12.00.
      De asemenea, în perioada 14-16 noiembrie 2017, la sala de sport a colegiului se desfășoară competiția sportivă Cupa ”Asachi 105” la BASCHET.

 

PROGRAM DEDICAT ÎMPLINIRII A 105 ANI DE LA ÎNFIINȚAREA COLEGIULUI NAȚIONAL ”GHEORGHE ASACHI” PIATRA NEAMȚ 

Activitățile zilei de JOI, 16.11.2017

  1. Slujbă de comemorare, părintele Capșa Constantin – ora 9.00, cancelarie
  2. Deschiderea activităților dedicate Zilelor Colegiului – 9.45, cancelarie
  3. Plantarea Stejarului Unirii – prof. Mihaela Gherghelescu, ora 10.00, în fața școlii
  4. Activități pe ateliere – ora 10.30 – 12.00
  5. ATELIERUL DE CREAȚIE LITERARĂ – Alina Foltea, prof. Oana Zugravu, prof. Geanina Timofte, Asociația NISI ART – A.N.A. – președinte Mirela Mardare – cabinetul de pedagogie, corp B
  6. ATELIERUL DE ARTĂ DRAMATICĂ – Daniela Baciu, prof. Claudia Bizu, prof. Constanța Chelaru, actorul T.T. Emanuel Becheru, prof. Paul Imbrea, Asociația NISI ART – A.N.A. – președinte Mirela Mardare – CDI
  7. Deschiderea activităților atelierului de artă dramatică – prof. Constanța Chelaru, prof. Claudian Bizu, prof. Daniela Baciu, Mirela Mardare – președinta Asociației NISI ART, Emanuel Becheru – actor TT
  8. Moment artă dramatică – clasa a XI-a B, coord. Bizu Claudia – I.L. Caragiale
  9. Program artistic – coord. prof. Paul Imbrea:
  • Ani de liceu – imnul școlii
  • Bailando, grup vocal cls. XA, XB, XIA
  • Boțu Andreea – De pe vârful obcinii, melodie populară
  1. Moment artă dramatică – clasa a X-a A, coord. prof. Daniela Baciu – I.L. Caragiale

 

  • ATELIERUL DISCIPLINELOR SOCIO-UMANE – clasa a XI-a E (etaj I)
  1. Cu drag, profesorului meu! – proiect realizat de elevii clasei a XI-a E, prof. diriginte Negru Elena-Daniela;
  2. Personalități reformatoare în educație – Spiru Haret şi Jan Amos Comenius (prezentare proiecte clasa XII A, prof. coord. Adina Apalaghiei);
  3. Impreună suntem o echipă!- exerciții pentru cresterea coeziunii de grup, prof. coord. Diana Onu
  4. ATELIERUL DE ISTORIE – clasa a XII-a E, etaj II
  5. De la Școala Normală de Băieți la Colegiul Național ”Gheorghe Asachi” Piatra-Neamț –  expoziție de documente și fotografii realizată de elevii clasei XII E, prof. coord. Mihaela  Gherghelescu;
  6. Clubul de Istorie ProHistoria la 8 ani de existență: o istorie în imagini – prezentarea activității clubului (elevul Dorin Bevziuc, clasa XII E);
  7. Concursul de artă fotografică ”Emoție de toamnă” – prezentarea expoziției de fotografii și premierea laureaților – Ioana Irimia, clasa XII A, prof. Valentina Chirvase și prof. Mihaela Gherghelescu;
  8. România centenară – plantarea în grădina colegiului a ”Stejarului Unirii”: elevii clasei IX A, profil pedagogic;
  9. ATELIER JURIDIC – Maria Madgalina, Statul de drept și funcționarea acestuia, invitat – judecător Dan Magdalina, Tribunalul Neamț – clasa a IX-a E, parter
  10. ATELIERUL DISCIPLINELOR MATEMATICĂ ȘI ȘTIINȚE
  11. MATEMATICA ȘI CALCULATORUL – prof. Cleopatra Olaru, prof. Maria Magdalina – laboratorul de informatică
  12. MICUL EXPERIMENTATOR/ MATEMATICA RECREATIVĂ – prof. Rodica Popovici, prof. Elena Corfu – laboratorul de fizică, clasa a IX-a D
  13. ATELIER DE BIOLOGIE – Lucrare practică ”Celula vegetală” la microscop – prof. Maria Magdalena Ungureanu – laboratorul de biologie, etajul I
  • ATELIERUL DE LIMBI MODERNE
  1. Vizionare de film în limba franceză – prof. Ana Maria Sârghi – clasa a XII-a C, parter
  2. Concurs de postere cu tema Londra, audiție muzicală cu piese în limba engleză, concurs Spelling Bee – prof. Ozana Iacob, prof. Maria Cristina Diaconu – clasa a IX-a C, parter

 

VINERI, 17.11.2017, ora 12.00 – Sala Calistrat Hogaș – Consiliul Județean Neamț

  1. Intonarea imnului de stat
  2. Alocuțiunile directorului și invitaților

Spectacol aniversar – prezentator – ANA MARIA HÂRLEȚ, clasa a XI-a B

  1. Suntem liceeni – Imnul școlii
  2. BOȚU ANDREEA, clasa a IX-a A – interpretează muzică populară, piesa Mărunțel, pe numărate
  3. MEREUȚĂ PATRICIA, clasa a XII-a A – interpretează melodia Love on the brain
  4. GEORGE FRĂȚILĂ, clasa a X-a A, interpretează monologul Nae Cațavencu din piesa ”O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale
  5. Trupa Effective – interpretează melodia ”Fată verde”
  6. MICHELLE DĂMĂTĂR, clasa a IX-a C – moment de chitară clasică, studiu Grand solo
  7. ANA MARIA HÂRLEȚ, clasa a XI-a B – interpretează fabula ”Critica de jos” de Nina Cassian
  8. Adolescenți în duet – STOICA ECATERINA, clasa a XII-a A și GOGUȚĂ ELENA, clasa a XII-a E – colaj din repertoriul internațional
  9. CIUBOTARU FLAVIUS, clasa a XI-a A – interpretează piesa Use somebody
  10. PAULA ILIE, clasa a XI-a A – interpretează melodia Hora din Moldova
  11. ANDREEA RUCSĂNDESCU și COSMINA BUTNARU din clasa a X-a A sunt Zoe și Fănică din piesa ”O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale
  12. Grup vocal folcoric al școlii – interpretează piesa Constantine, Constantine
  13. Momentul absolvenților:
    • MIRUNA GRECU, absolventă promoția 2017, interpretează piesa ”Iartă”
    • TATIANA DONCIU, absolventă promoția  1979, educatoare la Grădinița colegiului, muzică  folk

 

  1. Momentul partenerilor educaționali
    • EMANUEL BECHERU, invitat special, actor al Teatrului Tineretului, coordonatorul trupei de teatru a colegiului
    • IONELA MARDARE ȘI ANDREI GAFTON, invitați speciali, studenți ai Academiei de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj, extensia Piatra Neamț
  2. Mulți ani trăiască!

 

DIRECTOR,                                                                           DIRECTOR ADJUNCT,

Prof. dr. Constanța CHELARU                                                  Prof. Daniel SAVA

Comentarii Facebook