100 de tineri liberali nemţeni au scos STEAGUL la vedere!

Parafrazând numele unui turneu folk, astăzi, 100 de tineri liberali nemţeni au scos steagul la vedere, la umbra Turnului lui Ştefan cel Mare. A fost vorba de „Caravana Tricolorul” care a ajuns la Piatra Neamţ.

Preluând ştafeta de la colegii lor din Suceava, cei de la TNL Neamţ au desfăşurat un tricolor imens pe platoul Curţii Domneşti. Alături de cei 100 de membri şi simpatizanţi TNL Neamţ, la acţiunea coordonată de preşedintele Radu Secuiu au participat şi seniori din echipa liberală nemţeană. Dintre cei care au arătat astăzi că pot fi alături şi de tricolor dar şi de mai tinerii colegi, reporterul Vestea i-a remarcat pe primarul Dragoş Chitic (preşedinte PNL Piatra Neamţ), consilierul judeţean Valentin Stavarache, consilierul local de Piatra Neamţ Mihai Obreja, Gheorghe Triboi şi Vladimir Togan (directorii a două importante firme ale CL, Publiserv şi Locativserv).

Evenimentul itinerant este organizat de TNL România şi, de la Neamţ, tricolorul va ajunge la Bacău.

„Partidul Naţional Liberal îşi reafirmă şi prin noi, tinerii ataşamentul faţă de valorile importante ale românilor iar drapelul naţional este unul dintre simbolurile cptre care trebuie să privim cu respect. Le mulţumesc colegilor din TNL Neamţ pentru că s-au mobilizat şi au răspuns invitaţiei mele şi, de asemenea, apreciez şi participarea seniorilor liberali, în frunte cu domhul primar Chitic”, a declarat Radu Secuiu, preşedintele TNL Neamţ.

D.V.

 

 

 

Comentarii Facebook

2 thoughts on “100 de tineri liberali nemţeni au scos STEAGUL la vedere!

  1. „Pupat toti Piata Independentii”!Saracu’ Nenea Iancu, ce mai subiecte ar fi avut acum!

  2. spalati-va pe maini ,la propriu ( si la figurat ) , inainte de a atinge drapelul , parvenitilor .
    cat tupeu !

Lasă un răspuns