100 de poze de la Sărbătoarea Războienilor 2024

Este chiar azi Sărbătoarea Războienilor, un mixt între o manifestare cultural-istorică (cu ceremonial militar) și o clasică zi de comună (cu scenă, artiști, iujuri, corturi de berărie).

Vestea a realizat un raid foto la prima parte a sărbătorii, cea care face trimitere la bătălia purtată pe aceste locuri de Ștefan cel Mare și ostașii săi și la Monumentul ridicat ulterior în amintirea eroilor.

Prezentăm aceste imagini, grupate pe momentele zilei.

Preludiul

… Pentru că, firesc, orice astfel de manifestare, până să înceapă concret, are partea de primire a invitaților, de afluire a spectatorilor, de așezare în dispozitiv…
Și dacă militarii au fost plasați în dispozitiv chiar lângă monument, la fel ca și fețele bisericești ce urmau să oficieze un Te Deum, aleea care duce la monument a revenit Străjerilor de la Cetatea Neamț…

Armata…

Dacă e ceva ce diferențiază Sărbătoarea Războienilor de zilele clasice de comune (cu major accent de șușanea) este prezența Armatei la eveniment.

Pomenire…

Tot acest ceremonial se desfășoară la câțiva kilometri de Mănăstirea Războieni (ridicată de Vodă Ștefan după respectiva bătălie). Astfel că o scurtă slujbă de pomenire a eroilor acestui neam ține de firescul acestei tradiții…

Cuvântări…

Evident că administrația și comunitatea locală au ca musafiri diverși reprezentanți ai unor instituții. Unii dintre aceștia sunt și invitați la microfon, conform regulilor evenimentului (stabilite, atenție!, de Armată).
În acest an, mesajele respective au fost adresate de primar (gazdă), comandantul Batalionului 634 Infanterie din Piatra Neamț, președintele CJ Neamț și de subprefectul județului.

Depuneri de coroane…

Manifestarea a continuat, după tipic, cu depuneri de coroane…

Mini-spectacol…

Puii de plăieși din zonă au oferit și în acest an un scurt recital cultural, de cântec și poezie. Mesaje patriotice, evocarea lui Ștefan cel Mare etc…

Defilare

Cel mai așteptat moment este, mereu, defilarea plutoanelor de militari…
Așa că, militarii au făcut un scurt marș, din parcul cu monumentul spre drumul județean unde, pentru câteva sute de metri, au defilat prin fața publicului…

Diverse…

În loc de concluzii, mai atașăm câteva imagini. Le puteam încadra la cateforia DIVERSE…

vav