Protestatarul Mihai Ţuburlui a anunţat “vacanţă de vară” pentru acţiunea sa zilnică din faţa Consiliului Judeţean Neamţ.
Aşa după cum anunţase anterior, după 5 luni în care aproape zi de zi, pe soare sau vânt, pe ploaie, lapoviţă sau chiar viscol a fost “cucul care dă deşteptarea” în faţa Palatului Administrativ, pe perioada vacanţei de vară a alevilor suspend şi el inedita manifestare. Trebuie să se ţină de cuvânt în faţa fiului său Mihăiţă, căruia i-a promis că îl duce la mare…
Cu toate astea, ca „încălzire” pentru luna septembrie când promite reîntoarcerea în faţa sediului CJ Neamţ, Ţuburlui a anunţat pentru luna august reluarea protestului pe bicicletă…
În cele 5 luni în care, aproape zilnic, înarmat cu steagul României şi cu o portavoce şi-a spus oful în faţa principalei clădiri administrative (of care nu e doar al lui ci al majorităţii românilor…), Ţuburlui s-a ales cu câteva admonestări printre dinţi dar cu mult mai multe – înzecit, însutit… – cuvinte de apreciere. Cu oameni care i-au spus în faţă sau pe facebook că sunt alături de el, că îl stimează.
S-a ales şi cu câteva amenzi aplicate de Jandarmii nemţeni pentru tulburarea ordinii publice. Cea mai interesantă şi care are toate şansele să rămână în analele profesionalismului Jandarmeriei este, fără îndoială, cea primită pentru că prin prestaţia sa a lezat “demnitatea domnului preşedinte”.
Deşi în toată această perioadă a zis ceea ce crede despre guvernanţii de toate culorile, despre toate partidele politice, despre politica sau administraţia locală (şi despre prefect sau primar), singura amendă primită cu dedicaţie clară a fost cea prin care trebuie să plătească 200 de lei pentru că – Jandarmeria dixit! – a lezat „demnitatea domnului preşedinte” de la Consiliul Judeţean Neamţ. Adică a lui Culiţă Tărâţă…
“Voi ţine capul sus când copilul meu mă va întreba ce am făcut pentru Ţară”
Pe 20 iunie, Mihai Ţuburlui a anunţat pe contul său de facebook suspendarea acţiunii de protest şi a transmis un mesaj celor care urmăreau pe reţeaua de socializare acest adevărat jurnal ţinut de el. Publicăm mai jos, integral, acest mesaj:
<<A fost ultima zi din acest prim calup de proteste. Pe tot parcursul celor 5 luni de actiuni, am incercat sa le reamintesc tuturor locuitorilor acestui oras talharit de catre o mana de interlopi politici, ca mai au si drepturi, nu numai obligatii. Deasemenea, le-am atras atentia politicienilor, ca sunt in fruntea bucatelor nu ca sa se indestuleze pe ei si neamurile lor pana la a nu stiu cata generatie, ci ca sa munceasca pentru noi, contribuabilii, ca noi ii platim si nu invers. Tototdata, consider ca este de datoria oricarei constiinte sa se manifeste liber intr-o societate care pe zi ce trece este tot mai ingenuncheata. Cand peste ani de zile copilul meu va creste si ma va intreba: “Tata, dar de ce eu nu am niciun viitor in tara in care m-am nascut? Ce ai facut pentru mine?”
O sa tin capul sus si-i voi arata ca nu am stat chiar degeaba, ca am incercat sa-mi constientizez semenii si ca am facut tot ce mi-a stat in putinta sa indrept lucrurile. Ma va trage de manecuta, dar nu imi va fi rusine.
Problema cea mai mare se gaseste in generatia celor de varsta mea, a celor cu varste cuprinse intre 35-40 de ani. Si-au distrus familiile plecand spre zari straine, furati de mirajul muncii bine platite nestiind ca si in tara lor se pot castiga aceiasi bani. Romania pute de bani, ca politicienii fura cate 30 de miliarde de euro pe an. Si asta se intampla de 25 de ani! Daca cei 30 de miliarde de euro s-ar redirija catre salariati, venitul minim pe cap de locuitor ar creste din start de 4 ori, adica undeva in jurul a 650 euro pe cap de locuitor. Asa, ramanem la 157 E/luna, salariu minim pe economie, cel mai mic din UE, 5 milioane de cetateni fugiti la munca in cele strainataturi si o tara plina de secaturi si melci.
Multumesc tuturor sustinatorilor pentru incurajari. Multumiri speciale domnilor Iosub Robert, de la Ziar Piatra Neamt si Daniel Vinca, de la cotidianul Ceahlaul pentru obiectivitate si promovare. Fara ei lumea nu ar fi auzit de mine. Ne reauzim cu protestul meu indreptat impotriva intregii clase politice in luna septembrie 2014. Pana atunci, ma voi plimba prin oras cu tricoul: “Ma pis pe toata clasa politica!” iar din 1 august, pe tot parcursul lunii, voi calari bicicleta cu a mea pancarta pe care scrie: “Romania Stat Mafiot!”>>
vestea.net