Turismul din Durău, UCIS de drumul de la Hangu! Zone cu restricţii de 10km/h!

Operatorii de turism care administrează unităţi de cazare din alte zone ae ţării ar da probabil şi şpagă pe la Ministerul Transporturilor pentru ca principalul drum care duce spre Durău (Bicaz – Poiana Teiului) să rămână în situaţia actuală: adică plin de dâmburi.

Alunecările de teren din ultimii ani (care au afectat acest drum national) au fost rezolvate în stil românesc: o coajă de asfalt turnată peste cocoaşele rezultate şi amplasarea unor indicatoare cu restricţii de viteză, de maxim 30 km/h şi chiar de maxim 10 hm/h.

Evident că în situaţia actuală, aceste restricţii sunt nu doar necesare ci chiar salvatoare de vieţi, pentru că nu e greu de intuit ce s-ar putea întâmpla dacă ajunge o maşină cu 50-60 km/h pe o astfel de trambulină. Dar ceea ce ar fi trebuit să fie o soluţie tranzitorie, de moment, până la rezolvarea pe fond a problemei (reabilitarea drumului la pachet cu stabilizarea versanţilor, prin proceduri tehnice specifice) este, de câţiva ani, singura intervenţie. Deci soluţia de moment a devenit… permanentă.

În condiţiile în care pe Axial (Izvorul Muntelui – Durău) nu se poate circula iar turiştii care vin din afara judeţului, din sud, aleg drumul prin Hangu şi nu cel ocolitor Piatra Neamţ – Tg. Neamţ – Poiana Largului, este clar că odată ce au parcurs respectiva zonă, şoferii respectivi se vor tot duce apoi cât văd cu ochii. Spre Ardeal, spre Suceava, după cele două zile (cam asta e media) petrecute la Durău. Şi greu de crezut că vor reveni prea curând, pentru că autoturismele uzuale nu sunt recomandate pentru off-road, nici măcar pe asfalt cu cocoaşe.

În acest moment, turismul din Durău este unul la limita supravieţuirii. Cazarea medie oscilează undeva la 1,8 – 2,2 nopţi / turist iar investiţiile atât în confortul clienţilor (cazare) cât şi în partea de facilităţi de divertisment (de la piscină la ATV-uri, de la club la diverse saloane tematice etc) sunt dacă nu riscante cel puţin ineficiente, durata de amortizarea a unei astfel de investiţii fiind de la dublu faţă de cât ar fi normal spre… plus infinit.

Ca să nu fie discuţii inutile: drumul respectiv nu este nici local, nici judeţean ci naţional, adică este în administrarea celebrei Companii de Drumuri Naţionale şi Autostrăzi (din subordinea Ministerului Transporturilor). Statisticile de specialitate arată că principalii turişti români care sunt amatori de concedii la munte sunt cei din zonele calde ale ţării, adică din Muntenia şi Dobrogea. Iar aceştia ar putea veni spre Durău nu pe vreo autostradă Ardeal – Moldova, ci pe drumul Bucureşti – Piatra Neamţ (unde este celebrul sector de drum Bacău – Piatra Neamţ, îngustat, cu doar 2 benzi, cu valori de trafic mari pe lăţime mică, ceea ce duce la blocaje rutiere) şi apoi, mai departe, Piatra Neamţ – Bicaz – Poiana Largului (cu aceste dâmburi de la Hangu).

Dacă alte investiţii care ar putea dinamiza turismul din Durău sunt idei corecte dar scumpe (reabilitare Axial, pârtie de schi de minim 1,5 km, telecabină), o reparaţie gospodărească la drumul şerpuit în plan orizontal de la Hangu nu ar fi nici ea foarte ieftină dar e, totuşi, accesibilă.

Şi nu ar fi vorba de nicio favoare: maşinile care saltă deloc vesel peste cocoaşe au rovinietă plătită iar respectivul tronson e de pe un drum naţional nu de pe o uliţă pârlită. Dar oare ce ar fi dacă toată armata de şefi, şefuleţi, funcţionari de la Compania de Drumuri Naţionale şi de la Ministerul Transportului ar beneficia de concedii în care serviciile primite (cazare, masă etc) ar fi cam după starea drumului de la Hangu?

D.V.

One thought on “Turismul din Durău, UCIS de drumul de la Hangu! Zone cu restricţii de 10km/h!

  1. Nu stiu cine il sfatuieste pe pres.cjn. pt.ca face prostie dupa prostie!REABILITERE dj 155B cu asfalt, pe un drum folosit numai pt.masinile de transp.lemn,este o cheltuire a fondurilor-indiferent de unde vin- fara minte! Pana la Braditel mai inteleg,5 km intretinere cu balast,mai inteleg dar sa intretii drumul prin padure cu asfalt imi pare o dobitocie!Va rog d-le Vinca ,parcurgeti drumul care iese la Tolici si apoi mai comentam!