Tare-n case, ca Iohannis! Bugetarul cu vile si spaţiu de locuit cât 10 apartamente!

Unii le spun vile, case de vacanţă, apartamente, deputatul Laurenţiu Leoreanu le poate spune „casele mele”. Sunt doar 4, numeric dar au împreună peste 390 de metri pătraţi ceea ce înseamnă, ţinând cont că un apartament clasic cu 2 camere poate avea 35-50 de metri pătraţi, că vorbim de suprafaţa echivalentă a 10 astfel de unităţi locative.

Evident că regimul de proprietate este juma’-juma’, din declaraţia de avere a parlamentarului aflând că 50 la sută îi aparţine lui şi tot pe atât soţiei sale (cadru didactic).

Interesant este că această bogăţie imobiliară aparţine unei familii de bugetari, şi actualul deputat PNL fiind anterior doar salariat la stat, mai întâi profesor şi apoi primar (2 mandate plus 6 luni din al treilea).

După cum scrie şi în declaraţia sa de avere, imobilele sunt de mai multe feluri.

CASE LA ROMAN, 2 BUCĂŢI

-prima, de 72 de metri pătraţi, a fost construită în 1995
-a doua, dobândită în două etape (2012 şi 2017), prin „donaţie familie” are fie două niveluri, fie două corpuri, cu un total de 186 mp (105 + 81 mp)

APARTAMENT LA IAŞI, 1 BUCATĂ

-în suprafaţă de 57 mp, cumpărat în 2003

CASĂ DE VACANŢĂ LA TARCĂU, 1 BUCATĂ

O familie de bugetari implicaţi zi de zi în activităţi dedicate semenilor are nevoie şi de refacere. Şi, în afară de concedii în diverse oaze sau paradisuri, nu dă rău deloc să ai şi propria casă de vacanţă. Cei de la munte şi le aranjează la mare sau şes şi invers. Este şi cazul familiei de bugetari Leoreanu care, rezidenţi în zona de câmpie a Romanului au preferat una din zonele extra de munte din Neamţ. Este vorba de comuna Tarcău, o adevărată gură de rai mai exact, Cazaci unde, în epoca postrevoluţionară au crescut nişte minunăţii de vile şi case de vacanţă.

„E zonă binecuvântată de Dumnezeu la noi”, spune un hâtru localnic, „bagi în pământ un sac de ciment şi doi bolţari şi până dimineaţă creşte vila”. Cu siguranţă deputatul Leoreanu nu a beneficiat de această metodă, el dobândind casa de vacanţă de 76 mp (cât un apartament cu 3 camere) prin cumpărare, în 2004 (la un an după ce cumpărase şi apartamentul de la Iaşi).

2 MAŞINI ŞI CEVA BIJUTERII

Între atâtea proprităţi şi job, nu poţi merge pe jos. Familia Leoreanu stă bine şi la capitolul acesta, cu 2 autoturisme bune. O Toyota Auris din 2014 poate fi cumpărată de pe net cu un preţ între 6000 şi 9000 de euro. Mai ieftin ar fi (pe la 2000 si ceva de euro) VW-ul Passat fabricat în 2000.

Averea familiei e completată cu bijuterii estimate la 15.000 euro, dobândite în 2008 (în anul în care actualul deputat câştiga primul mandat de primar).

În afara terenurilor de sub cele 3 imobile „pe pământ” (case plus casă de vacanţă), în declaraţia de avere mai apare un teren intravilan de 4000 de mp, în comuna Ruginoasa, cumpărat în 2007. Anul trecut, în septembrie (cam pe când unii făceau mustul iar alţii listele pentru alegerile parlamentare), primarul (de atunci) Leoreanu a vândut un teren agricol mai mare decât un teren de fotbal (14.300 mp) cu 32.500 lei.

Balanţa depozitelor şi creditelor la bănci e echilibrată, ba chiar pe plus la o privire atentă. Cele două credite de la CEC (de 38.500, respectiv de 63.000 lei) sunt scadente în 2019 şi 2018 (sunt contractate în 2011, respectiv 2016), deci au fost plătite măcar pe jumătate în timp ce contul în dolari de la BCR are un sold la zi de 25.000 USD.

Lefurile soţilor Leoreanu sunt … ca de bugetari. Indemnizaţiile de primar şi deputat ale soţului plus salariul de profesor al soţiei au trecut de 100.000 lei, în 2016, la care s-a mai adăugat un „desert” de peste 10.000 lei (venituri din chirie şi din meditaţiile soţiei). Deci undeva aproape de 10.000 de lei lunar, sumă care cu siguranţă a fost depăşită anul acesta, în condiţiile în care indemnizaţia de parlamentar a crescut ca voinicul din poveste…

„SĂ TRĂIŢI BINE!”

Trecut prin PSD,  apoi PDL (candidaturile din 2008 si 2012), apoi PNL (localele şi parlamentarele din 2016), „atârnat” pe bannere ba cu Udrea (care a căpătat ultimul mandat de parlamentar, în 2012, în Colegiul Roman-Ion Creangă), ba cu Băsescu, Laurenţiu Leoreanu a promis, a scandat sau a salutat mulţimea în diverse moduri, inclusiv cu celebrul „Să trăiţi bine!”. Voturile obţinute în toate aceste campanii, pentru el sau pentru alţii, au arătat că a şi fost crezut de mulţi alegători.

Ca de obicei însă, votul este popular, nu şi averea. Şi, ca şi altă dată, plebea speră la şampania la care ajunge… prin reprezentanţii săi. Declaraţia de avere a deputatului arată că el a ajuns la dezideratul respectiv. Mai rămâne ca şi restul romaşcanilor să aibă vreo 4 case cu suprafaţa cât 10 apartamente şi atunci se va putea spune că populaţia din al doilea municipiu al judeţului Neamţ chiar că are nivelul de trai al cetăţenilor din Monaco.

Să trăiţi bine! Am zis…

Daniel VINCA

Nota Bene – Articolul de mai sus a utilizat ca sursă de informaţii EXCLUSIV declaraţia de avere completată şi semnată de deputatul Laurenţiu Leoreanu. Vom reveni şi cu alte detalii…

2 thoughts on “Tare-n case, ca Iohannis! Bugetarul cu vile si spaţiu de locuit cât 10 apartamente!

  1. UN PERSONAGIU ASA CHARISMATIC CA DON LEO MERITA PE DEPLIN O VIATA DE HUZUR PTR EL NEVASTA SI URMASI SA SE IMBUIBE CAT MAI TARE CA O MERITA LA FEL CUM MERITA SI CLICA DE LIMBRICI DE SUB PULPANA MARIEI SALE CARE FUCK TOATE JOCURILE IN TARGUL DE PE APA MOLDOVEI – TUPEU GROS CAT SORICIU DE PORC MISTRET – CA TOT E PE STEMA RROMANULUI – LA ACEST PRODUS MADE IN RROMAN

  2. IMI PLACE, CA O IUBESTE SI O STRANGE TARE… PE MADAME UDREA! cum naiba ,se imbogatesc si devin asa avizi,hapsani si lacomi,toti ASTIA cu functii mai mari, sau mai mici???? pai … vedeti, ca MONSIEUR nu putea sa ramana mai prejos decat Madame…care se spunea ca i se VA confisca ce-a furat si va face 21 ani puscarie…! De fapt lumea ZICEA BINE adevarul si lua aceste lucruri in deradere…ati vazut ce bine se-nteleg… ei DOI?!…pai daca au acelasi CARACTER!!!Mamma mia,ce-or fi unii asa de LACOMI…mori si te piŞi pe tot ce-ai furat!DAR PEDEAPSA…tot vine odata si odata!