Surse: EI VOR FI NOII ŞEFI DE LA PREFECTURĂ!

Zilele până când la Prefectura Neamţ va fi numită o nouă echipă de conducere pot fi numărate pe degete, asta susţin sursele Vestea, care avansează şi două nume pentru respectivele funcţii: Vasile Panaite – prefect, Viorel Bălţătescu – subprefect.

Panaite este în acest moment primar la al 3-lea mandat în comuna Dragomireşti şi este membru PSD. Bălţătescu a candidat la alegerile locale din 2016, la Tîrgu Neamţ, sub sigla ALDE (a ajuns consilier local dar a demisionat la începutul acestui an).

Rămâne de văzut care va fi parcursul dinaintea numirii al actualului primar de la Dragomireşti. Uzanţele legale cer ca persoanele numite pe astfel de funcţii să aibă calitatea de funcţionar public. Asta ar însemna – aşa cum s-a întâmplat şi în alte cazuri – ca Panaite să susţină în aceste zile un concurs de angajare pe o astfel de funcţie. Ar putea urma apoi o numire pe funcţia respectivă (de funcţionar public, fie la o instituţie descentralizată, fie la o Primărie sau la un Consiliu Judeţean) şi, imediat, numirea în fruntea Prefecturii.

Evident că funcţia de primar este incompatibilă cu cea de funcţionar public dar legea prevede că în astfel de situaţii, cel aflat într-o asemenea postură are 15 zile la dispoziţie pentru a opta pentru una din variante.

Reamintim că săptămâna trecută a fost schimbat din funcţie prefectul Niculina Dobrilă (fără ca să aibă loc o altă numire) şi că acum prefectura Neamţ este condusă de subprefectul Iulian Jugan (care, automat, ţine şi locul de prefect).

D.V.

4 thoughts on “Surse: EI VOR FI NOII ŞEFI DE LA PREFECTURĂ!

  1. Domnule Vinca, ” Craciun a Inviat” ca gluma, dar Panaite Vasile = prefect , este mai aproape de 1 aprilie pe vechi si pe noi ! Asta inseamna ca cineva acolo sus sau jos, bate campii….. A fi ……

  2. Adica 2 pdl-isti????? Ce tare!!! Plus un alt pdl-ist candidat la Roman. PSD nu are rezerva de cadre????

Comentariul dvs a ajuns in cutia postala a administratorului. Urmeaza sa fie supus moderarii...