Supra-ŞEFII de la Casa de Asigurări / Cine avizează bugetul şi politica de contractare cu furnizorii?

 firastrau

Sunt şefii şefului de la Casa de Asigurări de Sănătate Neamţ. Adică sunt membrii Consiliului de Administraţie for care, şi la CJAS Neamţ, e un fel de “mic sfat al înţelepţilor” care, organizatoric şi juridic, sunt deasupra Directorului.

Ce e drept, forul nu e chiar atât de mic, nu mai puţin de 11 oameni fiind în acest CA, ca reprezentanţi ai autorităţilor, patronatelor, sindicatelor sau pensionarilor.

Atribuţiile acestui for nu sunt deloc formale, după cum se poate vedea, în votul membrilor CA stand diverse responsabilităţi foarte importante care au legătură cu cel mai mare buget public din judeţul Neamţ.

Membrii CA de la CJAS Neamţ sunt, după cum informează siteul instituţiei:
a). preşedintele – directorul general al Casei de Asigurări de Sănătate Neamţ:
jr. Firăstrău Radu Eugen membru de drept al Consiliului de administraţie şi preşedintele acestuia;
b) reprezentant al Instituţiei Prefectului Neamţ, la propunerea Autorităţii de Sănătate Publică Neamţ :
dl. Victor Kirileanu, desemnat ca membru prin împuternicirea Instituţiei Prefectului Neamţ nr. 5144/04.04.2013 ;
c) reprezentant al Consiliului Judeţean Neamţ:
dl. Puscasu Neculai, desemnat ca membru prin Hotărârea Consiliului Judeţean Neamţ nr. 134/26.06.2013 ;
d) 3 reprezentanţi ai confederaţiilor patronale reprezentative la nivel naţional, desemnaţi prin consens:
dl.Radu Marian Monda desemnat ca membru din partea Confederaţiei Naţionale a Patronatului Român nr. 346/25.07.2011
dl. Ghorghe Lazar, desemnat din partea Uniunii Nationale a Patronatelor cu Capital Privat din Romania nr. 123/28.04.2011
dl. Neculai Costan, desemnat ca membru prin împuternicirea Uniunii Generale a Industriaşilor din România nr. 919/24.01.2011;
e) 3 reprezentanţi ai confederaţiilor sindicale reprezentative la nivel naţional, desemnaţi prin consens:
dl. Ionel Hociung, desemnat ca membru prin Decizia Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România nr. 324/25.07.2011;
dl. Niculae Gherasim, desemnat ca membru prin împuternicirea Blocului Naţional Sindical nr. 1085/16.08.2010;
dl. Radu Dănuţ , desemnat că membru prin împuternicirea Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel Alfa nr. 1288/16.07.2013;
f) 2 reprezentanţi ai Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice a Judeţului Neamţ:
dl. Gheorghe Vadana, desemnat ca membru prin împuternicirea Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice a Judeţului Neamţ nr. 15/21.06.2012;
d-na Florica Trandafira Cernat, desemnată ca membru prin împuternicirea Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice a Judeţului Neamţ nr. 15/21.06.2012.

Mandatul membrilor Consiliului de Administraţie al Casei de Asigurări de Sănătate Neamţ este de 4 ani. În timpul mandatului membrii consiliului de administraţie pot fi revocati din funcţii de către cei care i-au numit, iar pe funcţiile rămase vacanţe sunt numiţi noi membri, până la expirarea mandatului în curs.

Consiliul de Administraţie al Casei de Asigurări de Sănătate Neamţ are următoarele atribuţii generale:
– aprobă proiectul statutului propriu;
– avizează proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli anuale aferente Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;
– aprobă rapoartele de gestiune semestriale şi anuale, prezentate de preşedintele-director general;
– avizează politica de contractare propusă de preşedintele-director general, cu respectarea contractului-cadru;
– avizează programele de acţiuni de îmbunătăţire a disciplinei financiare, inclusiv măsurile de executare silită potrivit prevederilor legale în vigoare;
– alte atribuţii date prin lege sau prin statut.

Vom reveni.
D.VINCA