SPEED CLEAN CAR, investiţie în calitate şi preţuri rezonabile!

clean-carSpeed Clean Car este o spălătorie auto care aparţine unei firme a cărei administrare pariază pe ideea că investiţiile şi modernizarea dotării tehnice ţin de respectul pe care îl merită clientul.

Marius Zalomir, administratorul firmei şi omul care în ciuda concurenţei serioase de pe piaţă spune că acest tip de afacere este unul care poate sta în picioare doar dacă prestatorul de servicii reuşeşte să se pună în locul clientului afirmă că în dezvoltarea serviciilor trebuie să gândeşti ca la şah, la paşii următori.

„O investiţie care să întâmpine clientul cu o spălătorie modernă nu este un moft ci o necesitate. Şi, cu atât mai mult trebuie făcut un astfel de pas acum când avem la dispoziţie şi oportunitatea accesării fondurilor europene. Pune şi firma partea de contribuţie dar nu este deloc de neglijat aportul fondurilor nerambursabile. Iar dintr-o astfel de investiţie are de câştigat toată lumea: şi clientul, dar şi angajaţii, dar şi firma şi, implicit, acţionariatul”, spune Zalomir.

Referindu-se la clienţi, administratorul firmei spune că „Plecăm de la premisa că, în ziua de azi, maşina este o necesitate nu un moft. Maşina este folosită pentru realizarea afacerilor fiecărei firme, pentru aprovizionare, pentru desfacere, pentru a deplasa la întâlnirile şi negocierile cu partenerii de afaceri. Pentru a merge la bancă sau la instituţiile statului la care ajung raportări, taxe etc. Dar maşina te duce şi la serviciu, este folosită pentru a lăsa copiii la şcoală, pentru a merge la cumpărături, în vizite, în concedii, la spectacole. Maşina e, ca loc în care omul petrece o bucată bună de timp, în fruntea clasamentului, alături de casă şi serviciu. Aşa cum ne place ca şi casa şi locul de muncă să arate îngrijit, să ne ofere confortul fizic şi mental al unei stări de bine, şi maşina trebuie să se înscrie în aceşti parametri, indiferent că e vorba de maşini care aparţin unor instituţii, firme sau sunt personale. Spălătorii auto sunt multe şi toţi am avut ocazia să fim mai mult sau mai puţin mulţumiţi când am apelat la acest tip de servicii de spălătorie auto. Poate nu ştim toţi, dar în spatele calităţii acestor servicii stau – în afară de seriozitatea personalului şi a celor care conduc acest personal – şi nişte factori tehnici: de la presiune din jetul de apă, la calitatea detergenţilor, la temperatura din zona în care are loc spălarea, dar şi unele detalii cum ar fi starea de igienă a personalului”. Aşa că, spune Marius Zalomir a sosit momentul în care a ajuns la concluzia că investiţiile „trebuie făcute ieri”.

„Utilajele moderne, amenajarea corespunzătoare a spaţiilor de lucru sunt plusuri care se adaugă la calitatea serviciilor. Iar dacă omul plăteşte eşti dator să-i oferi servicii cât mai bune, să faci tot ce e posibil şi imposibil ca această calitate să crească. Prin proiectul accesat, vom moderniza de asemenea zona de oficiu şi de spaţiu de aşteptare. E o condiţie minimă ca atâta timp cât aşteaptă să-i fie spălată maşina, clientul să poată sta într-o încăpere curată, aerisită, civilizată până la urma-urmei. Mulţi dintre noi am trecut prin experienţa în care, fiind frig afară a trebuit să fim atenţi de ce pereţi atingem hainele sau să ne aşezăm pe un scaun care tremura din toate încheieturile sau să ne mai şi agăţam pantalonul sau haina”, punctează interlocutorul.

„Mai bine pentru angajaţi? Da! pentru că realizarea unor spaţii decente de lucru cu tot cu anexele necesare – vestiar, toaletă, condiţii de lucru, şi tehnice dar şi tehnice normale – înseamnă că angajatul va da un randament maxim, că va putea fi şi mai atent la ce are de făcut. Gerul dintr-o hală nu înseamnă, din start, o calitate discutabilă a serviciului asigurat ci şi un angajat cu mâinile îngheţate, e evident, nu? De asemenea, având şi ţinuta de lucru corespunzătoare într-un spaţiu corespunzător, se micşărează până la dispariţie riscul ca în timp ce curăţă interiorul, angajatul să lase vreo urmă de vaselină sau mizerie <<agăţată>> de pe undeva. Deci au de câştigat şi angajaţii şi implicit – el trebuie să câştige mereu – clientul!”.

Din motivaţiile de mai sus se desprinde, în opinia lui Zalomir, câştigul firmei: „Clienţi mulţumiţi înseamnă că aceştia vor reveni. Vor aduce şi pe alţii. Asta e simplu. De asemenea, condiţiile decente de lucru înseamnă un plus pentru stabilitatea personalului ceea ce, la un moment dat, tot în calitatea serviciilor se traduce. Iar toate acestea înseamnă un plus pentru firmă. De aici încolo e la fel de evident că au şi alţii de câştigat, pe orizontală. Câştigă statul care îşi încasează impozitele şi taxele, câştigă ceilalţi parteneri şi furnizori ai noştri care au în noi un client serios care îşi poate achita la timp obligaţiile financiare. Că şi noi avem furnizori de servicii, de piese, de consumabile…”.

Modernizarea Spălătoriei Auto SPEED CLEAN CAR va fi realizată printr-un contract de finanţare derulat prin „FONDUL SOCIAL EUROPEAN – Programul European Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 / Axa prioritară 6 „Promovarea incluziunii sociale” / Domeniul major de intervenţie 6.1 „Dezvoltarea economiei sociale”. Titlul proiectului este „Economia socială este şansa ta” şi surprinde, în esenţă, exact codul de valori ale firmei descrise mai sus.

Spălătoria auto SPEED CLEAN CAR este amplasată în Piatra Neamţ, pe partea stângă a Drumului Naţional care merge spre Roznov, la 500 de metri de Arcada care delimitează graniţa municipiului reşedinţă de judeţ.

V.N.