SMURD Iaşi: Elicopterul în care se afla medic de urgenţă a aterizat la accident la 4 minute după ce plecase Ambulanţa!

Revenim pe cazul pacientei plimbate timp de 7 ore prin 3 spitale (după accidentul de duminică) şi publicăm mai jos un DREPT LA REPLICĂ remis de şeful SMURD Iaşi acum câteva minute.
Facem o singură precizare, general valabilă: Vestea nu se substituie nici anchetelor administrative aflate în curs, nici procurorilor (în caz că se va ajunge şi la un dosar penal) dar nici nu cade în capcana „lăcrămaţiilor” unor postaci interesaţi care dau indicaţii preţioase în sensul „batistei pe ţambal” pe ideea „e anchetă, să aşteptăm, bla-bla-bla…”. Rolul presei este să informeze prompt, corect şi complex (cu datele avute la dispoziţie) chiar şi în paralel cu anchetele în curs.
Ce ar fi dacă despre accidente aviatice, cutremure, inundaţii, abuzuri etc presa ar scrie doar după ce autorităţile ar termina anchetele (eventual după 2-3 ani)?
Evident că munca jurnalistului nu trebuie să interfereze cu ancheta în curs decât cu respectarea anumitor condiţii. Inclusiv a asigurării publicării punctelor de vedere diverse, ale părţilor implicate. Ceea ce, în mod constant, Vestea chiar face, poate nu în ritmul sau în ordinea dorită de unii care au relaţii personale cu unii din cei implicaţi în acest caz.
(Daniel VINCA)

SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA„SF. SPIRIDON” – IASI
Unitatea Primire Urgente UPU – SMURD

22 mai 2017

Catre Redactia  Vestea.net 

Referitor la articolul dumneavoastra privind interventia de urgenta la accidentul din data de 21 mai 2017 va trimitem urmatorul Drept la replica in vederea publicarii conform Art 72 din Legea 3/1974.

Prin 112, la ora 13,51 am primit  in Dispeceratul Iasi informația despre accidentul de pe DE85, cu mai multe victime, estimat inițial la 20 de victime cu trei grave. S-a decis trimiterea elicopterului SMURD pentru preluarea celei mai grave victime și evaluarea situației , in echipajul de salvare aeriana SMURD aflandu-se un medic specialist de medicină de urgență cu pregatire prin rezidentiat in MU, care să ajungă cât mai repede la fața locului ( aterizare  pe E 85 la ora 14.10). Deasemenea am alertat mașinile  SMURD de victime multiple, fiind în așteptare trei medici și trei asistenți pentru preluarea unui volum mai mare de victime în sprijinul serviciilor medicale de urgență din județul Neamț. Nu a mai fost nevoie, cei de la Serviciul Județean de Ambulanță Neamț au ajuns acolo și au constatat că era vorba despre o pacientă în stare  foarte gravă, de 63 de ani pentru care noi am decis aducerea cu elicopterul SMURD la Iasi, însă alta a fost decizia medicului de pe ambulanța de SAJ Neamț, care a transferat pacienta la Spitalul Municipal Roman. Elicopterul a ajuns la intervenție la aprox 4 minute după ce echipajul SAJ plecase spre Spitalul Roman cu pacienta, fără a da detalii despre starea victimei, spunând doar că este în stare gravă. 

Prin Dispeceratul SAJ Neamt a fost solicitat catre Iasi transferul ei 4 ore și jumătate mai târziu. În condițiile codului portocaliu, elicopterul la ora 18.30 nu a putut prelua această pacientă. A fost adusă pe cale terestră de către ambulanța și SMURD-ul Neamț de la Sp Judetean Neamt unde a fost trimisa intre timp desi  Unitatea Functionala Regionala de Urgenta de la Iasi este mai aproape si are garda de chirurgie vasculara comparativ cu Sp Jud de Urgenta Piatra Neamt.

A ajuns aproape de ora 21 în UPU Spiridon, în stare gravă: Soc hemoragic politraumă prin acc rutier, cu leziuni multiple, la nivel craniocerebral observatie hemoragie subarahnoidiană, toracic și abdominal comtuzii si multiple fracturi costale, la nivelul coloanei mai multe fracturi  la nivel dorsal și lombar fără interesare medulară, fractură de bazin și cea mai gravă leziune- fractura de la nivelul gambei stângi, cu afectare vasculară și afectare de țeuturi moi. La Iași, în Unitatea Primire Urgente a Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Sf Spiridon, în echipa complexă formată din medic de urgență, imagistică medicală, ortopedie și chirurgie vasculară a fost  evaluata)  si stabilizata pacienta( inclusiv examen CT și s-a decis intrarea în sala de operație, la ortopedie, unde s-a efectuat amputație la nivelul coapsei, la acel moment nemaifiind posibilă altă intervenție de salvare a membrului, pe primul plan fiind atunci viața pacientei. Pacienta este în ATI pt. Clinica de Ortopedie –traumatologie, are în continuare nevoie de tratament complex, inclusiv din partea colegilor de la Neurochirurgie care au venit imediat si au evaluat cazul și va necesita terapie intensiva,  supraveghere din partea mai multor specialitati medicale si chirurgicale în următoarele zile. Sperăm într-o evoluție favorabilă pentru viata pacientei.
Decizia de a trimite elicopterul la apelul inițial prin 112 a fost luată de către medicul specialist medicina de urgenta care asigura coordonarea Dispeceratului ISU-SMURD –SAJ în acea zi, conform protocolului, iar acesta s-a consultat telefonic cu medicul Sef UPU-SMURD Iasi, coordonator regional SMURD. Medicul de la SAJ Neamț a discutat telefonic și cu un medic rezident medicina de urgenta anul IV cu drept  de garda conform legislatiei, însă nu acesta nu a luat  deciziile, ci el le-a transmis telefonic in timp ce medicul titular de garda vorbea prin radio si telefon cu echipa de la elicopterul SMURD si cu dispeceratul jud Neamt. Conform legislatiei in medicina de urgenta in luarea deciziilor nu conteaza varsta celui care se afla intr-o anumita pozitie in sistem, ci doar respectarea atributiilor conform fisei postului si protocoalelor in vigoare, precum si deciziile luate in favoarea pacientilor in functie de situatia concreta si de mijloacele de interventie aflate la dispozitie.

Va stam la dispozitie cu placere pentru detalii privind legislatia in urgenta, daca considerati necesar.

Purtator de cuvant sp Clinic judetean de urgenta Sf. Spiridon Iasi
Medic Sef UPU-SMURD
Prof Univ dr. Diana Cimpoesu

Nota Bene – sublinierile aparţin redacţiei VESTEA

 

2 thoughts on “SMURD Iaşi: Elicopterul în care se afla medic de urgenţă a aterizat la accident la 4 minute după ce plecase Ambulanţa!

  1. Când elicopterul SMURD de la Iasi a ajuns la fața accidentului, pacienta DEJA ajunsese in spitalul din Roman. Dacă tot doriți să oferiți informații, spuneți adevărul, nu ce vă convine vouă!

  2. Referitor la articolul de mai sus in care expuneti Dreptul la replica al medicului coordonator SMURD Iasi,Prof.dr.Diana Cimpoesu fac urmatoarele precizari:Ordinul 1091/2006 precizeaza clar ca pacientul critic trebuie stabilizat inainte de a fi transportat.In cazul de fata Spitalul Roman are sectie de chirurgie,de ortopedie si de ATI unde se poate stabiliza un pacient critic politraumatizat.De asemenea se poate efectua un examen CT complet al unui pacient politraumatizat,examen care nu-l poti face in ambulanta,la locul accidentului.In conditiile in care pacienta se afla in soc traumatic si hipovolemic,cu artera tibiala sectionata si cu presupuse riscuri de hemoragie intraabdominala in 2 timpi(nu puteam exclude acest risc dat fiind starea pacientei si forta accidentului),nu puteam risca sa preia elicopterul pacienta fara a fi stabilizata si investigata in vederea inlaturarii acelor riscuri.
    Iar in privinta aterizarii elicopterului,mi s-a comunicat de catre un membru EPA Roman ca elicopterul a aterizat la 15 minute dupa predarea pacientei.
    Ceea ce mai omite doamna profesor cu buna stiinta este faptul ca si medicul de garda CPU Roman,medic specialist medicina de urgenta cu locul de munca la UPU Sf.Spiridon (si care,din lipsa de medici,efectueaza garzi la CPU Roman),deci in colectivul dumneaie,a refuzat transportul pacientei la elicopter inainte de a fi stabilizata si investigata.De asemenea se omite cu buna stiinta mentionarea faptului ca medicul chirurg de garda care a resusit reconstructia arterei tibiale oprind hemoragia externa,a solicitat transferul pacientei la Iasi si a fost refuzat.De aceea el a solicitat apoi transferul pacientei la Piatra Neamt.Mi-a spus acest lucru si inca de doua ori ,atunci cand am preluat pacienta direct din sala de operatie si am transportat-o la Piatra Neamt,la o ora si jumatate dupa ce am sosit cu ea de la accident.Daca as fi transportat-o la Iasi,in loc de Piatra Neamt,ar fi ajuns la Spitalul Sf.Spiridon in maximum 60 minute,deci la 2,5 ore-3 ore maximum de la producerea accidentului.
    In privinta discutiei avute cu acel medic rezident,prefer sa ma abtin.Regret ca nu am vorbit direct cu medicul specialist,poate era alt ton,alta colegialitate si alt nivel de profesionalism.
    Imi pare foarte rau ca acea pacienta a pierdut piciorul si sunt perfect de acord ca fiecare sa plateasca pe masura vinovatiei sale.Am luat o decizie si port intreaga responsabilitate a actelor mele.Doar ale mele.

    Cu stima,

    Popescu Gabriel Cristian
    Medic Primar M.F,Medic Specialist M.U.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *