Scenariu de PUCI LA APASERV! Capul lui Dughir pentru 20 milioane de euro. Dan Constantin, revocat din AGA

coperta apaserv

Ceea ce vestea.net anunţa de câteva săptămâni – tentativa de debarcare a directorului Cătălin Dughir de la ApaServ – capătă noi dimensiuni, măcar ca scenariul vehiculat tot mai mult în ultimul timp.

Cu un contract bine aşezat, actualul director nu poate fi dat jos cu una-cu două, decât cu o acerbă lucrătură din partea CA şi AGA.

Pentru pucişti, actuala componenţă AGA este o problemă: are o structură eterogenă politic ba, mai mult, veti cazul PSD, cu “diversitate” în interiorul aceleeaşi grupări. Astfel, pentru şedinţa de la mijlocul acestei luni, s-ar pregăti câteva debarcări din AGA, cea mai răsunătoare putând fi cea a lui Dan Vasile Constantin, care este şi preşedintelele AGA (căruia PSD-ul condus de Ionel Arsene îi retrăsese şi sprijinul politic, “confuzat” că sancţiunea respectivă ar însemna excluderea din CJ şi, implicit, din AGA; lămurit apoi că sancţiunea e frecţie la picior de lemn, tot Arsene a propus retragerea acelei sancţiuni).

Dacă reuşesc redesenarea unei AGA perfect aliniate şi cu un CA unitar condus de un domn cu pedigree corespunzător, de pe la Tîrgu Neamţ, puciştii pot face apoi pasul următor: forţarea schimbării directorului. Cum însă contractul acestuia e precum betonul turnat de constructori agreaţi pe anumite drumuri, variantele de lucru sunt evidente: presiuni pentru o demisie, ameninţarea cu un dosar etc.

Probabil că nu va lipsi nici refremul clasic utilizat în ultimul timp când e vorba de atacat pe câte unul incomod, lansarea zvonului “În scurt timp îl arestează pe Dughir!”. Aşa s-a răspândit vorba şi când au fost puciuri pentru debarcarea lui Dragoş Chitic de la primărie, au mai fost şi în alte situaţii şi, probabil, vor mai fi pentru că unii tot vorbesc de funie în timp ce le cam fuge scăunelul de sub picioare…

Oricum, o eventuală demisie a lui Cătălin Dughir în perioada următoare ar confirma că, probabil, dacă omul ia o decizie de acest fel s-a ajuns – metaforic – până la pistol la tâmplă.

Printre numele vehiculate de câteva zile ca posibili înlocuitori ai lui Dughir se află mai mulţi tehno-specialişti-politicieni. Unii chiar cu experienţe profesionale pe distribuţia de apă, alţii cu experienţă în turnat vin sau apă în paharele şefilor. Pomenim doar un nume, fiind vorba de un tânăr de viitor, recent ales ca preşedinte TSD Piatra Neamţ. E vorba de Vali Stăcescu (director Aqua Neamţ), un nume de care probabil se va mai auzi, mai ales dacă va avea norocul să-şi schimbe mentorii… La timp…

Încheiem nu înainte de a explica până la capăt fiecare cuvânt din titlu.

Acum despre “milioanele de euro” aflate în cealaltă balanţă faţă de cea în care se află capul directorului Dughir. În primul rând, noul proiect de extindere apă-canal ce va fi derulat cu fonduri europene are o miză de peste 150 de milioane de euro.

Dacă luăm un procent de 20 la sută – hei, nu e vorba de parandărăt, v-aţi blocat pe termenul acesta ci de o marjă de profit ca în UE – rezultă vreo 30 de milioane de euro. dar suntem în România unde pierderile sunt mai mari (nu doar la apă ci şi la lucrări) şi nu spunem 30 de milioane de euro ci doar 20.

20 de milioane de euro care vor fi profit, dividente, eventuale sponsorizări electorale (în 2016 sunt şi alegeri locale şi parlamentare). Ori, Dughir pare să fie un cui în calea fericirii unor firme mai ales că omul nu e venit acum din altă funcţie, are deja experienţa derulării unui proiect asemănător, ştie că nu te joci cu banii UE şi atunci, decât să lămureşti un Batman din ăsta, mai bine îl schimbi cu un yesman.

La aşa miză şi la foamea actuală de lucrări (dar şi de bani prin visteria partidelor), puciul pentru schimbarea unui director chiar pare un film rupt din realitate.

Dar apropo de scenarii: ce e cel mai frumos în toată strategia asta de puci e faptul că nu a fost uitată nici componenta de război psihologic. Şi astfel, mai zilele trecute, fix şeful de la PSD Neamţ explica într-un interviu pe care i-l lua un valet (cel care a şi declamat că a votat Ponta şi PSD) cum nu va permite ca să se întmple, să se facă, să se prefacă… Fără subiect, fără nume ci aşa, ca să audă lumea cum că “alţii vor”.

Orice specialist în drept şi în comunicare (am zis “specialist” nu “piar pârât”) va spune, instant, că toată peroraţia respectivă seamănă cu un autodenunţ. De când o face unul (ales şi plătit să scrie proiecte de legi şi să voteze legi în Parlament) pe comisarul Catani care-şi dă cu părerea la licitaţii organizate de o Companie a Consiliului Judeţean? De când ameninţă un şef de partid, public, pe un canal de youtube, pe tehnocraţii care vor derula un proiect cu bani europeni?
Dacă nici asta nu mai e presiune, trafic de influenţă şi ameninţare înseamnă că ne putem întoarce la foştii deputaţi cu funcţia de “comisari ai poporului” în legitimaţie şi cu pistoale la brâu…

Iar nemţenii chiar nu mai pot fi păcăliţi de astfel de “vremelnici” aleşi ale căror discursuri sunt luate, copy-paste, din mesajele primite de la partide sau “piar”-işti: “Către ai noştri: Fraţilor! Către ai lor: Hoţilor!”.

 

D.VINCA