Reacţii la posibila retragere a unui candidat / Simionică îl citează pe Oscar Wilde: „Când nu te vorbeşte nimeni de rău…”

simionica

Articolul publicat aseară de Vestea cu privire la posibila retragere a unui candidat din cursa pentru Primărie a generat discuţii şi speculaţii aprinse. În nici jumătate de oră, pe telefon sau pe canale de comunicare de pe internet, la Vestea au venit peste o sută de solicitări de lămuri: „Cine? Ce? Cum? De ce?”.

Vezi AICI articolul – Asta ar fi ŞOC! Ipoteză: Candidat la Primăria Piatra Neamţ iese din cursă! Confirmarea, în 48 de ore!

Fiind vorba de un subiect bazat pe „surse”, neconfirmat oficial, nu am mers mai departe cu dezvăluirile. În schimb o altă publicaţie online a marşat şi a pomenit-o pe Aurelia Simionică ca fiind cea care ar urma să iasă din cursă. Mai exact, ar fi obligată să iasă din cursa pentru Primărie, vehiculul UNPR urmând să devină remorca altui partid.

Cu precizarea că numele Aureliei Simionică nu a fost pomenit în articolul de ieri din Vestea, publicăm mai jos reacţia acesteia, făcută publică aseară pe facebook, în jurul orei 22:

<<Dragii mei,
Un anunt recent, aproximativ ora 20:00, pe un onorabil ziar online, comunica nemtenilor incheierea unei aliante PSD – UNPR la nivelul judetului. Fara sa se ia in seama impactul asupra candidatilor UNPR si a implicatiilor asupra campaniei locale se lanseaza un zvon cu titlul de „stire confirmata”. Nu se mai folosesc trei surse(?!).
Ciudat este insa ca nici liderii UNPR din Bucuresti, nici cei locali NU au discutat o asemenea posibilitate.
Pe plan local se creeaza panica, dispute sau se satisfac orgolii ieftine. Interesant insa este faptul ca articolul specifica un singur perdant in randurile UNPR-ului, candidatul la primaria Piatra Neamt, Aurelia Simionica…
Ma onoreaza, indiferent de sens, atentia acordata. Sunt convinsa ca in zilele ce vor urma candidatura mea va atrage multe speculatii si atacuri.
Oscar Wilde spunea: „Cand nu te mai vorbeste nimeni de rau, inseamna ca ai murit.” Ei bine, eu nu voi vorbi pe nimeni de rau si-mi voi folosi toata energia in realizarea unui proiect realist si aplicat pentru orasul nostru.

Cu drag, Aurelia Simionica>>.

Vezi AICI articolul – Asta ar fi ŞOC! Ipoteză: Candidat la Primăria Piatra Neamţ iese din cursă! Confirmarea, în 48 de ore!

Dincolo de informaţii în avans, de analize şi speculaţii, cert este că scena politică nemţeană încă va suferi modificări importante până la depunerea listelor de candidaţi. Şi chiar dacă e vorba de modificări, să spunem, într-un partid, acestea afectează important şi campania altora.

Cert este că, de multe ori, deciziile importante pentru filialele de partid din Neamţ sunt luate la Bucureşti. Dar la fel de adevărat se întâmplă ca politicienii nemţeni care sunt în Capitală să afle din presa din Neamţ ce îi aşteaptă acasă, în urma deciziilor luate la cafeneaua de la niciun kilometru distanţă de palatul Parlamentului…

V.N.

cop simi

 

One thought on “Reacţii la posibila retragere a unui candidat / Simionică îl citează pe Oscar Wilde: „Când nu te vorbeşte nimeni de rău…”