Propunerea mediului de afaceri pentru administraţie: şi incubator de afaceri dar şi străzi bune şi curate

Miercuri, 13 ianuarie, a avut loc cea de a treia  consultare publică a primarului Dragoș Chitic din cadrul dezbaterilor pe tema Bugetul pentru anul 2016 cu reprezentanții mai multor categorii socio-profesionale, programate în perioada 08-14 ianuarie 2015. Întâlnirea a avut loc la sediul instituției, începând cu ora 15:00, iar la această rundă de consultări au participat reprezentanții mediului de afaceri din Piatra-Neamț. Din partea municipalității au participat primarul Dragoș Chitic, viceprimarul Vasile Popescu, City-managerul Bogdan Pușcașu, Secretarul Municipiului, reprezentanți ai Direcției Economice, ai Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte și ai Biroului Comunicare.

Pornind de la premiza că pentru o dezvoltare  economică armonioasă a  comunității trebuie să existe un parteneriat între administrația publică și mediul privat, municipalitatea pietreană a lansat această invitație celor mai importanți agenți economici din Piatra-Neamț pentru a le prezenta politica fiscală pusă în aplicare în 2016 și pentru a afla propunerile oamenilor de afaceri pentru bugetul municipiului.

O politică fiscală prietenoasă duce la încurajarea consumului și de aceea nivelul taxelor și impozitelor a fost menținut la cel din 2015, în plus, existând reduceri semnificative la persoanele  juridice (în cazul proprietăților persoanelor juridice: 0,2% pentru clădiri rezidențiale (în scădere față de 1,5% anul trecut) și 1,3% pentru clădiri nerezidențiale (în scădere față de 1,5% anul trecut). Pentru plata până la 31 martie a impozitului pe clădiri, pe teren și pentru mijloacele de transport pentru întreg anul, se acordă o bonificație de 10% pentru toți contribuabilii, inclusiv persoane juridice. Primarul Dragoș Chitic a precizat că iși dorește ca taxele si impozitele locale să rămâna nemajorate o perioadă cât mai lungă de timp pentru a atrage investitori la Piatra-Neamț.

Oamenii de afaceri au venit cu câteva propuneri pentru primar:

-realizarea unor investiții care să sprijine dezvoltarea mediului de afaceri din Piatra-Neamț, cum ar fi un incubator de afaceri și un centru de afaceri multifuncțional;

-mentinerea unei politici fiscale locale care sa stimuleze mediul de afaceri si care sa incurajeze firmele să facă producție in Piatra-Neamț;

– suplimentarea capacității adăpostului pentru câini comunitari;

-achiziționarea de utilaje multifuncționale pentru măturarea și spălarea străzilor, cât și pentru deszăperire, iarna.

O altă întrebare ridicată de reprezentanții mediului  de afaceri a fost construirea viitorului centru comercial de tip mall  din cartierul Precista.  Primarul Dragos Chitic a precizat  că a purtat, în cursul zilei de miercuri, o discuție cu reprezentanții dezvoltatorului și aceștia au precizat că în primăvară vor demara lucrările de construire a mallului și au estimat că până la sfârșitul acestui an, mall-ul din Piatra-Neamț va fi inaugurat. Primaria va sprijini investitorul pentru obținerea avizelor si autorizațiilor necesare. E un lucru bun pentru orașul nostru, pentru forța de munca, pentru mediul de afaceri. Reprezentanții investitorului vor găsi in Primaria Piatra-Neamț un partener corect care ii va sprijini in realizarea acestei investiții.