Primul primar din România care decide aşa ceva: „Cei de la ajutorul social nu primesc banii dacă nu deszăpezesc câte 3 gospodării ale bătrânilor!”

Primarul din comuna nemţeană Icuşeşti este primul edil din România care a anunţat o decizie fără precedent: asistaţii care primesc ajutor social nu vor fi trecuţi la plată pe această lună dacă nu deszăpezesc minim 3 gospodării ale bătrânilor din comună. Mai mult, după ce le curăţă curtea de omăt şi fac cărări spre anexele gospodăreşti, aceeaşi asistaţi trebuie să-i ajute pe bătrânii respectivi şi cu aprovizionarea cu alimente sau medicamente şi, de asemenea, să le ducă şi lemnele de foc din magazie în casă sau pe prispă.
Primarul Săbărel Roşu a postat aseară respectiva directivă pe contul său de facebook avertizând că nu e de joacă: „Cei ce beneficiaza de ajutor social sint obligati sa dezapezeasca 3 gospodarii de batrini altfel nu vor fi trecuti la Plata. Vor veni cu nume si prenume unde au efectuat orele. De asemenea le va.duce lemme foc apa.medicamente de la farmacie.Cine nu face vor fi suspendati. Atentie nu glumesc. Trebuie sa ajutam la munca”.

Şi cea mai bună dovadă că primarul e luat în serios este faptul că, în urmă cu câteva minute, a şi apărut un prim raport, postat tot pe profilul edilului, de un asistat care s-a şi conformat deciziei: „Domnule Primar, Subsemnatul Vieru Gabriel , din Satul Bătrâneşti a făcut următoarele treburi :
-La Vieru Lucica :- A desfundat curtea ,a tăiat lemne pentru foc şi i-a dus apă !
-Lui Gherasim Mihai ia dus Mâncare , apă şi diverse alimente !
-La Vieru D. Maria a desfundat curtea , i-a dus apă şi lemne !
-La Novac Margareta a desfundat curtea si i-a dat mâncare şi apă la animale !
Când va veni la Icusesti vă va arata foaia cu cele făcute şi semnată de către bătrânii ajutaţi !
Vă mulţumesc ! O zi bună!”

Săbărel Roşu este primar la primul mandat. Implicarea sa reală în problemele comunităţii îi face pe tot mai mulţi săteni să spună că e prima oară când simt că au în fruntea obştii un om care chiar se implică.
Cititi si: „E prima oară când simțim că avem primar în comuna noastră!”

Daniel VINCA

41 thoughts on “Primul primar din România care decide aşa ceva: „Cei de la ajutorul social nu primesc banii dacă nu deszăpezesc câte 3 gospodării ale bătrânilor!”

  1. BRAVO! BRAVO ! BRAVO!……..CLONATI-L, SAU DACA NU MACAR PROMOVATI ATITUDINEA SA. DE RESPECTAT UN ASEMENEA MANAGER AL SOCIETATII……nu demagogie gen ”dragnea;olgutza si clanul lor..”

  2. Foarte tare! Ar fi minunat sa mai fie si altii ca el! Poate e timpul sa mai si ajute cei cu ajutoare sociale nu doar sa astepte sa le vina banii. Respect dle PRIMAR!

  3. La Piatra Neamt nu se pune ca bronzatii care iau ajutorul social au muncit in avans, din vara, la alegeri ptr domnul primar!!!

  4. Din acest articol intelegem ca atunci cand nu este zapada cei de la ajutor social stau degeaba. Dar primesc bani. Ce tare….

  5. Primul primar care a facut o chestie de genul asta de cand cu vremea rea este din Vaslui. Au dat de dimineata la toate posturile de stiri despre el…

  6. E ilegal dar , daca da rezultate , BRAVO !!! Ma inclin cu respect !

    Admin: Nu e deloc ilegal. Legea 416/2001, art. 6 paragraful 2 stabileste ca beneficiarii apti de munca trebuie sa presteze ore de munca.

  7. AIURICA Daca taceai filozof ramineai. Sa dea bunul Dumnezeu sa ajungi si tu batrina. Dar sa nu te ajute nimeni cu nimic si sa treaca toti pe linga tine sa se faca ca nu te vede ca esti batrina. Si sa mai fie tot asa o iarna grea ca asta sa nu poti iesi din casa. Nu cred ca ti-ar placea, nu te-ai simti bine. Te cred ca tii ciuda pe batrini, dar sint batrinii nostri si trebuie si ei ajutati cumva. Apropo tu nu ai parinti batrini ? sau primesti si tu ajutor social si de asta ai ciuda ca primarul a dat dispozitie sa faca treaba toti asistatii daca vor sa primeasca banii ? Doamne…. cum poti spune ca ” SI AIA BATRINI SA MAI FACA CEVA ,SA NU INTEPENEASCA ” . tu nu ai suflet ? O sa ajungi si tu batrina.

  8. Bravo domnule primar!puneti putorile la munca,nu sa stea la caldura si sa astepte sa le vina bani!!!

  9. Asemenea practici fac din batranii slabi niste persoane si mai slabe.Nu s-a pus problema sa ramana blocati in casa, a nins 10 cm de zapada.Miscarea face bine oricui, mai ales batranilor.Fie si dupa pastile la farmacie…Lasati-i sa fie voinici!

  10. Foarte bine domnule primat! Cat aveti pâinea si cuțitul in mâna decideti cum sa folositi banul public. Sa se termine cu pomenile odata pt totdeauna!

  11. Doar pentru comparație: el,primarul model, cât deszăpezeşte pentru ca să primească salariul integral?!

  12. UN OM RESPONSABIL,UN BUN CETATEAN,UN OM GOSPODAR CU SUFLET MARE ,UN BUN EXEMPLU ,FELICITARI !

  13. In sfarsit,un om care pune la munca pe cei care primesc ajutoare sociale pe termen nelimitat! Felicitari!Asistatii social ar trebui sa presteze munca in folosul comunitatii care-i plateste,asa nu ai mai vedea ciurde de tigani sau betivi care sprijina gardurile.Vrei ajutor social,munceste,nu sta la crasma!Si aceste ajutoare sociale ar trebui sa fie pe un timp bine stabilit,maxim un an,dupa parerea mea.Ca sa stie asistatul social ca nu-i vor veni banii de votca la nesfarsit si ca trebuie sa-si caute de lucru.Nu sa auzi replici de genul;”nu merita sa ma duc la munca pentru 800 lei,sa ma trezesc la 6 dimineata…….”

  14. Este un lucru bun sa fie ajutati oamenii aflati in necaz , chiar si de buna voie , felicitari primarului pentru initiativa , sa ia si altii exemplu indiferent de culoare politica , ne-am saturat de atita mincarime intre politicieni .

  15. Si dacā cel Ce primeste ajutor social este: o mamā singurā cu copii mici, este un bonlav care si-a pierdut serviciu, bātrân fārā pensie sau un sot care î-si îngrijeste partenerul bonlav?????????????????
    Iar un Primar nu Face legile într-o tarā! ?????????????
    Si nu vā m-ai bucurati de rāul altuia! …… pentru 100-150 lei

    Admin: Asta inseamna sa comentezi de aiurea. Legea spune clar ca trebuie sa presteze acele ore de munca ersoanele apte de munca. Deci nu batrani, nu bolnavi, nu copii… Si daca e vorba de ingrijirea unui sot bolnav, fii sigur ca va gasi intelegere. Dar cand musiu asistatul social e stalp de carciuma si e beat de dimineata pana seara, de ce sa fim milosi?

  16. Natie de handicapati mintali…
    Aia care primesc ajutor sunt „putori”.

    Traiti voi ma cu 200 de ron pe luna javrelor sa vedeti ce „putori” ati fi.
    Pastele mamii voastre. marele cacat de ajutor de somaj si sar ca hienele pe astia care il primesc.

    Natie de fascisti jegosi.

  17. Bravo dl primar,sa pună unele plosnite la treaba ca iau ajutorul social ca le este lene sa ducă la munca sa muncească cu carte de munca și suntem noi obligați sa plătim taxe pt ei sa poată sta pe șanțuri sa ne rada în nas când venim obosiți de la servici(eu sunt operata la coloana și abia merg la munca și tot nu apelez la ajutorul primăriei )iar unele plosnite stau degeaba ni au decât praf pe unghii atât

  18. Excelent! Mai ales ca Sectorul 3 are o grmada de „intretinuti” care vin intr-o grupare de cladiri unde se dadea mancarea de gratis (cladirile in spatele Sediului Primariei de pe Parfumului), care veneau cu Mercedes uri si Chevroleturi pe care le lasau mai departe pe Parfumului pana luau mancarea. Daca s-araplica si la noi am avea sansa ca in zonele unde locatarii nu mai au nici-o oligatie la dat zapada (Statia de metrou N Grigorescu unde nu e nimeni obligat sa dea zapada, caci nimeni nu are acel trotoar sub obligtia , lui astfel ca am putea merge spre metrou fara sa mai cadem. Succes primarului daca va face in astfel de demers. Lao tze

  19. ADMIN !!!!????? pentru solidalitate! Ajutorul Social e dreptul fiecårui om Intr-o tarā democraticā.
    Si dacā scrii un articol public, atunci acceptā si o altā opinie. Chiar dacā nu-ti place.

    Admin: e un drept – asa prevede legea – care incumba si obligatii. Ti se pare ca nu apare si opinia ta?
    Ia de aici, ca sa nu mai comentezi aiurea daca nu pui mana sa citesti legea – http://vestea.net/cazul-primarului-care-scoate-asistatii-sociali-la-lopata-legea-prevede-munca-folosul-comunitatii/

  20. În sfârșit un Primar cu sânge în instalație!… Mai sunt și alții, nu mă îndoiesc, dar cred că sunt „modești”!… La mulți ani, români!… Să facem mai mult pentru Țara noastră!… Doamne ajută pe viitor!…

  21. o INITIATIVA buna, FELICITARI SI MULT SUCCES SI IN ALTE PROIECTE corecte.

  22. Daniela Iamandi nu te pripi cu comentariile ce nu-si au rostul consider ca primarul sa gandit la cei cu putere de munca si nu la genul care te referi tu,am mai vazut comentarii de ale tale pe alte postari si toate erau îimpotriva celor care au facut ceva pentru comunitate.ASA CA TE ROG SA TE DUCI ÎN ***** MATII SI SA NU MAI AI COMENTARII CONTRA CELOR CARE FAC CEVA IN ACEASTA TARA.
    BRAVO DOMNULE PRIMAR SABAREL ROSU AVETI MULT RESPECT DIN PARTEA MEA

    Admin – XXXXX = cenzurat

  23. Nu este primul, nici singurul primar care pune asistatii social la munca. La Piatra Neamt se intampla asta de ani de zile, in fiecare luna asistatii presteaza ore de munca in folosul comunitatii, asa cum cere legea.

  24. Noul guvern sa nu mai plateasca NEMUNCA !!!….la MUNCA putorilor, la impadurit , la drumuri , la indiguiri , ca vine vara si iar urlati ca va ia apa scrafa din cotetz…..

  25. Nu vād nici un pic de Empathie. Comentariile vulgare sunt pentru mine =”0″ ca si persoanele care le folosesc!

  26. super tare !!! felicitari primarului care are sange-n vine !!
    insa si cand nu e zapada sa-i puna la munca !! e treaba de facut mereu !

  27. Asistatul deszapezeste si primarul e facut erou!???? Dar babele si mosnegii…cu ei cum ramane? Intre doua deszapeziri, asistatul sa le inmoaie posmagii, ca nu au dinti!

  28. Un primar care merita tot respectul, nu ca altii. Un primar de nota 10. As vrea ca si primaria de la noi din sat sa faca exact la fel.

  29. Sa vedeti la com.Botesti ca se aplica aceasta regula din anul 2012 cand s-a schimbat primarita cu alta primarita.Cine nu efectueaza orele de munca sub controlul Viceprimarului ii este suspendat dosarul de ajutor social . Se poate vedea in dosarele lor de cate ori au avut suspendat ajutorul. SE URMARESC SI SE APLICA LUNA DE LUNA.

Comments are closed.