“Am primit informaţii insuficiente şi contradictorii!” / Arsene confirmă că au vrut să-l ducă şi pe el cu preşul pe problema gândacilor de la Spital

Faptul că transparenţa este doar un un detaliu mai mult mimat la Spitalul Judeţean (chiar şi în probleme grave!) este confirmat şi de un comunicat remis de Consiliul Judeţean Neamţ în care preşedintele instituţiei, Ionel Arsene anunţă că a făcut azi o vizită inopinată deoarece, până acum, a primit informaţii “insuficiente şi contradictorii” de la factorii responsabili.
În condiţiile în care principalele informaţii – corecte, clare şi complete – ar fi trebuit să-I fie livrate lui Arsene de cel pe care el l-a numit ca manager interimar (pe data de 10 august 2016), adică de Liviu Negelschi, este practic o premieră, adică este vorba de primul mesaj public în care preşedintele CJ arată că nu îl (mai) ţine în braţe pe respectivul.

Declarându-se “indignat” de problema gândacilor la secţia Pediatrie (subiect relatat şi de presa centrală), Arsene a mers astăzi neanunţat şi a cerut o anchetă internă şi ca până vineri să primească un raport complet de la managerul interimar al Spitalului şi de la şefa Secţiei.

Mai jos, integral, comunicatul primit de la CJ Neamţ:

Comunicat de presă

Ref: președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, a dispus o anchetă la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, în urma unei vizite inopinate pe care a efectuat-o la Spitalul Județean de Urgență

Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, a facut astăzi o vizită la Secția Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Piata-Neamț, în urma situației sesizate de pacienți  privind faptul că în secție există gândaci.
Președintele Ionel Arsene a solicitat managerului SJU Piatra Neamț, Liviu Negelschi, și sefei Secției de Pediatrie ca până vineri să întocmească un raport complet în legătură cu această situație.

„Am fost indignat de această situație și am cerut explicații de la toți factorii implicați pentru a lămuri ce anume s-a întâmplat, însă informațiile pe care le-am primit au fost insuficiente și contradictorii, nu au fost de natură să clarifice lucrurile și cine anume se face vinovat. Prin urmare, am decis să fac o vizită inopinată la spital, să văd personal cum arată saloanele, să discut cu pacienții și aparținătorii, iar în urma acestei deplasări am decis să dispun o anchetă pentru a afla cum de s-a ajuns aici, iar cei care nu și-au facut treaba corespunzător să fie sancționați. La Secția Pediatrie, Consiliul Județean Neamț deruleaza un amplu program de reabilitare și extindere, ceea ce face ca astfel de situații să devină mai greu de controlat în această perioadă. În acest sens, am făcut o discuție cu antreprenorul care se ocupa de lucrarea de reabilitare a Secției de Pediatrie să dubleze numărul de echipe pentru a finaliza lucrarea în cel mai scurt timp posibil. Le-am cerut de asemenea cadrelor medicale să acorde o atenție sporită copiilor, pentru a evita astfel de situații pe viitor. Consiliul Județean Neamț asigura întreaga finanțare pentru acest proiect și mă aștept de la toți factorii implicați, fie că vorbim de conducerea spitalului, de constructor sau cadre medicale, să trateze această situație cu maximă responsabilitate”, Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.

Cabinet Preşedinte CJ Neamţ

Ancheta cerută de şeful CJ este un demers absolut firesc şi necesar. Mai rămâne ca preşedintele CJ să demonstreze şi că nu se mulţumeşte cu orice fel de concluzii sau rapoarte făcute pe principiul ascunderii gunoiului sub preş sau a sancţionării unor Acari Păuni. Acum o lună, pe un alt subiect grav din Spitalul Judeţean – neasigurarea medicaţiei pentru circa 100 de bolnavi HIV-SIDA, în luna februarie – Ionel Arsene a cerut şi atunci anchetă. Opinia publică a salutat decizia dar unii pesimişti au opinat imediat că o anchetă poate să şi muşamalizeze adevăratele vinovăţii şi că s-ar putea oferi publicului explicaţii şi vinovaţi neimportanţi.
Aşa s-a şi întâmplat, la scurt timp urmând un comunicat semnat de managerul interimar Liviu Negelschi în care dădea vina pe directorul precedent şi în care anunţa sancţionarea a doi funcţionăraşi. Rezultatul anchetei respective a părut cu atât mai tras de păr încât – prin Ordine al Ministrului Sănătăţii – de aplicarea programelor şi subprogramelor naţionale răspund direct chiar managerul spitalului şi directorul medical. Mai pe româneşte, Negelschi a dat vina pe oricine altcineva şi a prezentat nişte scuze formale, adică alţii cu sancţiunile şi el cu oratoria…

De demisie nici nu poate fi vorba în cazul unui specialist cu atâtea diplome şi funcţii (inginer chimist, director Fibrex, director Radicci, avocat, manager interimar Spital), după seria de scandaluri şi subiecte grave care au vizat Spitalul Judeţean în mandatul lui Negelschi, acesta având aura unui personaj infailibil care nu mai poate fi dat jos din funcţie nici măcar de cei care l-au pus.
Legendele contemporane vehiculate chiar şi de angajaţii de la SJU vorbesc chiar de nume şi grade grele pe post de susţinători, substantive proprii care depăşesc cu mult nivelul sintagmei “În capitala unui județ de munte, în zilele noastre” (localizare făcută de I.L. Caragiale, la începutul piesei “O scrisoare pierdută”).

Republicăm, mai jos, nu o piesă de teatru ci – din păcate – ştirea dată de o televiziune centrală care reflectă perfect (de aceea am ales varianta video, că nu poate spune nimeni că declaraţia nu e fidelă) atitudinea şefului spitalului despre o situaie atât de gravă:

D.VINCA

 

One thought on ““Am primit informaţii insuficiente şi contradictorii!” / Arsene confirmă că au vrut să-l ducă şi pe el cu preşul pe problema gândacilor de la Spital

  1. A venit și timpul să-și dea seama că este prost informat de situația reală din spital,de vină și o mare parte o are dr. Andrita, care nu face nimic decât să și atingă propriile interese!!!.El la acoperit mult pe Negelschi,de fapt el este cel care comandă și conduce spitalul! El la dirijat și comandat din ,, umbra,, și pe vremea PDL fiind cel mai apropiat de Gheorghe Ștefan! Cu Tarata nu ia mers , acum este marele consilier al Domnului Președinte!! Atât Negelschi cât și Andrita , trebuie să plece să lase loc oamenilor competenți și buni,care știu să conducă ,să comunice și să facă performanță!! Veniți mai des inopinat Domnule președinte și schimbati ceva. Cu aceste două fosile nu faceți nimic!! Bravo Vestea sunteți cei mai buni !!!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *