Primarul de Borca a demisionat dar… „încă nu e oficial”! / Depresie de octombrie?

primar

Episod de democraţie originală la Borca unde primarul UNPR Geo-Ovidiu Niţă şi-ar fi dat demisia de dimineaţă, a anunţat că decizia lui este fără cale de întoarcere (după cum a publicat deja presa nemţeană) şi, în urmă cu jumătate de oră, … declara pentru vestea.net că „Aşa e dar nu e oficial!”.

Primarul Niţă aştepta un răspuns de la prefect care „l-am sunat dar intra în şedinţă. Acum nu e oficială demisia. Când o să fie oficial, o să fac conferinţă de presă, o să anunţ eu. Aştept să vorbesc cu prefectul. Dar acum nu e nimic oficial, nu are rost să scrieţi”.

Întrebat despre supărarea politico-administrativă dintr-o declaraţie anterioară (Nemulţumirile mele s-au tot adunat din 2012″, „ situaţia de la Borca este cunoscută la nivelul ministerelor pe care le-am tot bătut în anii ăştia”, „Am fost ignorat, nu am altă soluţie decât să plec”), primarul Niţă a sucit-o ca la … Borca: „Păi am văzut pe siteul dumneavoastră cât am fost sprijinit!” (pe siteul vestea.net au apărut, anterior, câteva articole în care se relata despre intervenţii nelegale în drumul public şi în albia Bistriţei – defrişare! – permise de administraţia locală).

Secretarul comunei, Elena Bălăcianu a precizat că în cazul său nu este vorba de demisie ci de solicitare de a schimba postul pe care e încadrată. Respectiva a invocat motive personale (de sănătate) care nu-i mai permit îndeplinirea atribuţiilor complexe actuale dar a punctat că „nu e vorba de demisie, cer doar schimbarea postului, legea funcţionarilor publici permite mobilitatea pe post„.

Cât priveşte zvonul/ informaţia / ameninţarea cu demisia primarului, secretarul spune că altfel ar sta lucrurile: „O fi şi dânsul supărat. Poate are nevoie de un pic de odihnă. Cum să lase Primăria, după ce s-a luptat şi s-a chinuit 3 ani cu toate problemele şi acum nu mai e niciun an din mandat? A văzut cineva demisia asta?”.

Aşa că rămâne de văzut dacă la Borca este vorba despre o demisie „pe bune”, un „şantaj emoţional” al unui ales care vrea să determine apăsarea butonului finanţărilor, sau o depresie de octombrie. 

D.V.

cop borca