Previziune: Şanse mari pentru candidatul Lambru să pice examenul pentru funcţia de director al Spitalului!

Şanse mici spre zero pentru Nicolae Lambru de a promova examenul pentru funcţia de director al Spitalului Judeţean Neamţ, apreciază cei care au participat astăzi la „audierea” acestuia în faţa Comisiei de concurs.

„A fost ezitant, ca să nu spun altfel”, a punctat unul din cei care au asistat la concursul la care au putut pune întrebări şi oameni din afara comisiei.

Dacă acesta va fi rezultatul final – notă mai mică decât cea de trecere – candidatul are dreptul la contestaţie. Dacă şi comtestaţia va fi respinsă, urmează organizarea unui nou concurs. Când? Peste 3 luni, sau poate 5-6…

Ar urma ca preşedintele CJ Neamţ, Ionel Arsene, să numească un nou manager interimar, aşa cum a anunţat în conferinţa de presă de sâmbătă.

Liviu Negelschi a fost numit director interimar în august 2017, pentru 6 luni, aşa cum prevede legea. Între timp, la expirarea celor 6 luni iniţiale, Negelschi a rămas totuşi în funcţie, beneficiind, probabil, de o prelungire discutabilă…

D.V.