Preotul Bogdan Constantin, binecuvântare de la Mitopolitul Teofan pentru a fi noul director al Seminarului din Piatra Neamţ

Preotul Bogdan Constantin de la Parohia Ciritei are binecuvântarea Mitropolitului Teofan al Moldovei pentru a fi noul director al Seminarului Ortodox Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. În traducere, asta înseamnă că, fiind vorba de o unitate şcolară specială, cu dublă subordonare, preotul respectiv este propunerea Mitropoliei pentru Inspectoratul Şcolar iar, pentru el, respectiva binecuvântare este o sarcină primită de la superiorii ierarhiei bisericeşti.

În mod normal numele preotului Bogdan urmează a figura în tabelul cu numirile pentru funcţiile de directori şi directori adjuncţi la şcolile şi liceele din Neamţ la care sunt vacante aceste funcţii după concursul organizat acum câteva săptămâni.

Contactat telefonic de reporterul Vestea, Părintele Bogdan Constantin a confirmat informaţia dar a fost rezervat în a da alte declaraţii. A precizat că menirea unui slujitor al Domnului este să facă ascultare la astfel de misiuni şi că, deocamdată, fiind vorba doar despre o propunere, preferă să se abţină de la orice fel de comentariu până aceasta se concretizează sau nu.

A absolvit Facultatea de Teologie în 1998 şi în acelaşi an a devenit şi profesor la Seminarul Teologic şi a preluat şi Parohia din Ciritei. Este apreciat de enoriaşi atât pentru activităţile litugice dar şi pentru cele cu caracter  cultural-misionar şi de caritate. De-a lungul timpului, numeroşi elevi de la Seminar au fost implicaţi atât în programul religios de la Biserica din Ciritei dar şi în cele misionare, sociale sau culturale.

Mandatul de director care se prefigurează pentru Preotul Bogdan Constantin urmează celui al lui Dan Ovidiu Cojan, care nu a obţinut notă suficientă la examenul de director de acum câteva săptămâni.

Perioada predării ştafetei nu este cea mai fastă din punct de vedere al imaginii acestei instituţii de învăţământ, Seminarul fiind zguduit la finele anului trecut de episodul sinuciderii unui elev care avusese o relaţie de dragoste cu o profesoară transferată aici, preoteasă cu 3 copii.

D.VINCA

2 thoughts on “Preotul Bogdan Constantin, binecuvântare de la Mitopolitul Teofan pentru a fi noul director al Seminarului din Piatra Neamţ

  1. O schimbare binevenita. Fostul director, cat timp a activat la liceul de chimie, a facut o impresie f. proasta. Atitudinea lipsita de respect fata de elevi pe care-i injura de mama focului, spagile primite de la acestia, modul arogant de adresare fata de profesorii din liceu au dus probabil si la schimbarea acestuia.

  2. „Domnule Joni”, pentru a demonstra că nu eşti un impostor şi un calomniator, declină-ţi identitatea pentru a ti-o putea susţine şi in faţa justiţiei. In caz contrar demonstrezi că eştii doar o fiinţă şi nu OM.

Comments are closed.