Prefectura îi somează pe primari: Aveți grijă să nu vă înghețe oamenii în bătătură!


Dat fiind faptul că județul nostru se află până mâine dimineață sub cod galben de temperaturi scăzute – ce ar putea ajunge chiar și la -17 grade Celsius – prefectul Niculina Dobrilă i-a avertizat pe primari să fie deosebit de atenți la persoanele fără adăpost și la toți cei care ar putea avea de suferit de pe urma gerului. Astfel, prefectul de Neamț a dispus Comitetului Județean pentru Situații de Urgență să trimită către toate consiliile locale setul de măsuri ce trebuie respectate în această situație.
În acest context, Niculina Dobrilă a cerut, printre altele, să se acorde o atenție deosebită bătrânilor, persoanelor cu dizabilități și cazurilor sociale. Totodată, trimisul guvernului în teritoriu a precizat că toate spațiile de cazare destinate persoanelor fără adăpost trebuie să fie menținute permanent în funcțiune, la fel cum trebuie să fie menținute în bune condiții și sistemele de încălzire din școli, spitale și cămine de bătrâni.
Monitorizăm în continuare evoluția vremii. Aș vrea să atrag atenția tuturor factorilor responsabili ca, la apariția oricărei situații de urgență, să respecte procedurile în vigoare, pentru că numai astfel se poate interveni în timp util acolo unde este nevoie. Fără colaborarea tuturor forțelor implicate, fără o comunicare eficientă, lucrurile se complică și în final au de suferit cetățenii. Deci, repet, orice situație apărută trebuie raportată folosind orice canal de comunicare : la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență, semnalată la 112 sau anunțată la Prefectură unde, pe perioada avertizărilor, este instituit serviciul de permananță, a conchis prefectul Niculina Dobrilă.

Alex SÎRBU

Comentariul dvs a ajuns in cutia postala a administratorului. Urmeaza sa fie supus moderarii...