Oraşul Roman FĂRĂ APĂ! 50.000 de oameni aşteaptă cu disperare cisternele pompierilor!

E jale la Roman! Cei 50.000 de locuitori al celui de al doilea municipiu din judeţul Neamţ au rămas fără apă sau cu presiune scăzută la robinete de azi dimineaţă de la ora 9, din cauza unei avarii la reţeaua de distribuţie. La ordinul Prefectului de Neamţ, 3 autospeciale (avizate de DSP) livrează apă potabilă populaţiei, oamenii aşteptând la colţurile intersecţiilor să „sacagiii” de la ISU.
Deja în supermarketuri nu se mai găseşte apă plată la butelii de 5 litri ci doar apă la pet-uri mai mici (de 2,5 l şi 2 l), adică mai scumpă per litru.
In acest timp, reacţia oficială a Primarului Lucian Micu (PNL) a fost un atac la PSD (care conduce Consiliul Judeţean, instituţie care este acţionarul majoritar la firma furnizoare de apă). Social-democraţii au reacţionat şi, prin vocea Deputatului Alexandru Rotaru, au reamintit Primarului că directorul Sucursalei Roman a Apaserv este membru PNL.
Mai jos, reacţiile autorităţilor şi modul cum problema a 50.000 de oameni a fost deja politizată:
Prefectul Panaite: Cisternele cu apă ajung în 9 puncte din oraş!
ApaServ a anunțat beneficiarii sai ca, din cauza unei avarii aparute la reteaua de distributie a apei potabile, se livreaza apa cu presiune scazuta, sau chiar se  sisteaza furnizarea apei potabile, in municipiul Roman,  sâmbătă,  03.06.2017, incepand cu ora 09:00, pana  la terminarea interventiei.
Am luat legătura imediat cu col. Ioan Nițică, inspectorul șef al ISU Neamț, și am trimis în municipiul Roman 3 autospeciale cu apă pentru a deservi populația orașului în 9 puncte din oraș.
Acestea sunt: Primaria, Piața Mică, Piața Mare, Sc. Roman Musat, Biserica Sf. Gheorghe, intersectia str. D Martinas – Energiei, Sc. 8 C. Hogas, Sc. 6 Carol I, Biserica Stefan cel Mare.
Fac mențiunea că autospecialele sunt autorizate sanitar de către DSP pentru transportul și livrarea apei potabile către populație dar recomand, preventiv, tuturor romașcanilor, să fiarbă apa în prealabil, înainte de a o consuma.
Vasile Panaite, prefect de Neamț

Comunicat de presă – Primăria Roman
Ref: Avarie la rețeaua de apă potabilă

Lucian Micu, primarul municipiului Roman, își exprimă indignarea față de pasivitatea cu care societatea ApaServ, patronată de Consiliul Județean Neamț, a intervenit pentru a remedia avaria la rețeaua de alimentare cu apă potabilă, din zona Pieței. Deși incidentul a fost anunțat încă din cursul nopții, reprezentanții societății nu au acționat în niciun fel, astfel încât, după mai bine de nouă ore, avaria nu a fost remediată. Ca urmare a lipsei de reacție a reprezentanților ApaServ, în această dimineață alimentarea cu apă potabilă în municipiul Roman va fi sistată, cel puțin până în jurul prânzului.
”Este inadmisibil ca intervenția ApaServ să aibă loc la ore bune de la anunțarea inițială a avariei. Oricât de obiectiv aș fi, nu pot să nu mă gândesc că PSD-ul, care controlează ApaServ, a ales pasivitatea în mod deliberat. Dacă se va demonstra că este așa, atunci avem de-a face cu un sabotaj marca PSD, care lasă sute de locuințe și mii de oameni fără apă potabilă. Am înțeles că intervenția va dura câteva ore, și ar fi fost mult mai normal ca lucrările de remediere a conductei avariate să aibă loc în cursul nopții, astfel încât, în această dimineață toată lumea să aibă apă la robinete. La fel de grav este faptul că pentru a remedia această avarie a fost nevoie de oprirea furnizării apei potabile în tot orașul. Dacă ApaServ Neamț ar fi ascultat solicitările venite de la asociațiile de proprietari din Roman pentru a pune la dispoziția cetățenilor echipe de intervenție și pe timpul nopții, astfel de situații puteau fi evitate sau remediate pe loc, fără ca romașcanii să treacă prin acest disconfort de a nu avea apă la robinet”, a declarat primarul Lucian Micu.
Avaria înregistrată azi noapte, a afectat locuințele din zonele Aprodu Arbore, Sucedava, Ștefan cel Mare. Ca urmare a lipsei de reacție a reprezentanților ApaServ, în această dimineață alimentarea cu apă potabilă în municipiul Roman va fi sistată, cel puțin până în jurul prânzului.
După remedierea defecțiunii, primarul Lucian Micu va cerceta motivele care au stat la baza  atitudinii disprețuitoare a celor de la ApaServ și va cere demiterea celor vinovați.

Deputatul Rotaru: DIRECTORUL APA SERV LA ROMAN, CONSILIER LOCAL PNL

Bogdan Curcudel, consilier local PNL, este director ApaServ la Roman, haideţi să fim responsabili!
Din păcate primarul interimar, Lucian Micu, continuă atacurile la adresa noastră, fără argumente. Domnule Micu, chiar nu v-aţi săturat să procedaţi în acest mod?!
– că aţi făcut campanie electorală pe banii primăriei, am înţeles;
– că ne asociaţi candidatul cu anumite persoane, la întâlnire dvs. prin cartiere, am înţeles;
– dar să ne puneţi în spate faptul că o averie la o conductă de apă este din cauza unui partid, asta întrece orice limită!
Domnule primar interimar, directorul ApaServ Roman este consilier PNL! Dumnealui să îi cereţi explicaţii!

Din informaţiile pe care le deţinem, lipsa echipei de intervenţie pe timp de noapte nu a fost decisă în ultimul timp, când la conducerea Apaserv a fost numit un director agreat de actuala conducere a CJ Neamţ ci cu mult înainte, adică din mandatul managerului Cătălin Dughir (aflat în război deschis cu conducerea PSD, care s-a chinuit timp de vreun an să-l schimbe din funcţie).

Vom reveni.

Daniel VINCA