Mi-a scris una pe mail: “Trimit cannabis!”

cannabis g

Am primit un mail, dimineaţă, de la una (unul?) care se dă furnizor de cannabis. Pe bune că am primit mailul. Cine o fi expeditorul, Dumnezeu ştie. Cert e că adresa de la care mi-a venit oferta este leanalugojana@aol.com. Oferta de distribuţie de droguri are titlul: “Trimit cannabis oriunde in Romania! 575384”. Iar textul invită la comunicare pe detalii: “Daca esti interesat, dati-mi un raspuns cu id-ul dumneavoastra de messenger”.

Nu m-am prins ce e cu numărul ăla din 6 cifre. Am sesizat trecerea de la singular (“eşti interesat”) la pluralul de politeţe (“dati-mi un raspuns”). Nu ştiu dacă “leana” e chiar “leană” sau nu o fi un nume de împrumut. Parcă nu aş crede că e vorba chiar de un dealer. Poate de vreun puşti exaltat. Sau de vreo glumă proastă… Sau, cum zic unii, de o “cheie” (mâine-poimâine aş putea auzi: “las’ că ştim noi ce mailuri de la dealeri ai…”).

cannabis

Am sunat dimineaţă pe la 10 la Poliţia Neamţ. Am vorbit cu un comandant. A zis că anunţă o altă structură, specializată şi că voi fi sunat. Nu am fost sunat. Poate specialiştii ştiu că e vreun mesaj de nebăgat în seamă. Sau o fi alt motiv.
Dar eu recunosc: printer atâtea mesaje pe care le primesc zilnic, din care unele ciudate de-a dreptul, cel de mai sus e… de top.

Daniel VINCA