Leoreanu, speech de aproape 20 de minute în fața liberalilor pietreni


Prezent în această după amiază, alături de colegii săi liberali la conferința de alegeri a conducerii filialei PNL Piatra Neamț, deputatul Laurențiu Leoreanu a reușit, din nou, să fie în centrul atenției. Într-o sală în care erau prezenți aproape 200 de delegați ai partidului, deputatul liberal a pus din nou stăpânire pe microfon, în acelaș stil de orator desăvârșit care l-a consacrat. Dacă ai săi colegi au rostit discursuris de 5-6 minute, sau pe aproape, Leoreanu a vorbit de trei ori mai mult. Vorbitor desăvârșit, parlamentarul n-a atins doar subiectul alegerilor de la Piatra, ci a punctat, rând pe rând, probleme de interes pentru fiecare din oamenii aflați în sală. După ce, în introducere, a accentuat importanța evenimentului la care participa, parlamentarul nemțean a schimbat imediat macazul și a ajuns să vorbească despre politică în general și despre neajunsurile pe care le au liberalii din Piatra Neamț, din județ și din toată țara, în special, din cauza social-democraților.
La Primăria Piatra Neamț, lui Dragoș Chitic îi este foarte greu acum, uneori chiar imposibil, să realizeze lucruri bime pentru pietreni. Nu e deloc simplu, atunci când politica nu este făcută pentru oameni și e făcută cu ură. Nu e deloc corect ceea ce se întâmplă, iar eu cred că la un moment dat cetățenii din Piatra Neamț și din Roman vor sancționa acest tip de comportament”, a spus Leoreanu, făcând referire la modul în care s-a făcut repartizarea bugetului județului pentru fiecare primărie în parte.
Apoi, din poziția de membru al Comisiei Buget-Finanțe din Camera Deputaților, parlamentarul nemțean a făcut o analiză a economiei naționale. A vorbit minute în șir despre bani, despre greutățile românilor și majorările de prețuri ce ar putea fi anunțate pentru perioada următoare.
Pe final, Leoreanu a revenit la subiectul zilei – stabilirea conducereii PNL Piatra Neamț și a conchis. „În acest sens, PNL trebuie să vină în fața oamenilor cu soluții concrete. Să gândim foarte bine ceea ce facem. Eu cred că astăzi, aici, la Piatra Neamț, acest lucru se aplică – gândim ceea ce facem pentru perioada următoare”.
Momentul discursului său îndelung a fost sancționat prietenește de colegii ce i-au urmat la microfon – senatorul Eugen Țapu Nazare și președintele PNL Neamț, Mugur Cozmanciuc.Ambii liberali au opinat că, după toate cuvintele rostite de Leoreanu n-ar mai fi foarte multe de spus, pentru că discursul lui le-a cam acoperit pe toate.
Finalul ședinței a adus reconfirmarea în funcția de președinte PNL Piatra Neamț a primarului Dragoș Chitic. Nicio surpriză, în condițiile în care acesta a candidat de unul singur.

Alex SÎRBU