Partida s-a terminat de câteva minute bune, echipele se aliniau pentru premiere şi el nu prididea să-şi şteargă lacrimile. Şi le ştergea cu poala tricoului, apoi cu un prosop apărut de nu ştiu unde… Dar, încăpăţânate, lacrimile ţâşneau în continuare…

E vorba de un puşti de 14 ani, căpitanul echipei  Viva Activ Buhuşi. Cupa se jucase după sistem campionat, fiecare cu fiecare, la grupa lor de vârstă fuseseră 4 echipe. Ultimul meci din grupă aşezase faţă în faţă echipele şi Roznov şi din Buhuşi şi, cum obţinuseră rezultate bune în celelalte partide, acest meci echivala cu o finală.

Roznovenii au câştigat cu 2-0 şi chiar dacă puştii din Buhuşi dominaseră a doua jumătate a reprezei secunde, oboaseala şi-a spus cuvântul (jucaseră deja 2 meciuri, afară erau 30 de grade) şi nu au reuşit să concretizeze. Ba şi la ratări tot roznovenii stăteau mai bine, semn că puştii de la Roznov verticalizau mai decisiv…

Meciul s-a terminat, rezervele şi puştii de la echipa mai mică de la Roznov au ţâşnit în teren să-şi fericite colegii iar cei care pierduseră aproape că s-au prăbuşit pe teren. De oboseală, de supărare…

El, căpitanul de echipă s-a ţinut câteva minute tare. Chiar îşi îmbărbăta colegii. Ca un adevărat căpitan. Dar, deodată, zalele de pe faţa s-au făcut ţăndări şi din conţurile ochilor i-a ţăşnit, izvor, tot ce adunase ca oboseală în acea zi. Sau poate dezamăgirea că a fost atât de aproape ca împreună cu colegii să ridice ei în aer trofeul campionilor…

În timp ce organizatorii aşezau în ordine diplomele şi medaliile pentru festivitatea de premiere, episodul a fost văzut şi de adversarii de câteva minute mai devreme. Mai întâi unul, apoi alţi 2-3, apoi toţi roznovenii s-au dus să-l îmbărbăteze, să-l felicite pentru cum a jucat. Şi îl îmbrăţişau. Şi au trecut cu strângerile de mână şi cu îmbrăţişările şi la ceilalţi jucători de la Buhuşi…

Au fost momente sincere, nu “jucate”, cum numai copiii pot scoate din sufletul lor. Bravo roznoveni! Bravo buhuşeni!

Nu ştiu cum îl cheamă pe căpitanul de la Viva care a confirmat, practic, versurile cântate de Holograf (“Şi băieţii plâng, câteodată”). Pe moment am zis că la aşa imagini, numele ar conta mai puţin. Acum, parcă îmi pare rău că nu îi pot scrie numele… Dar indiferent de numele său, merită un BRAVO, CĂPITANE!

Daniel VINCA